Filat amână remanierile în Guvern şi "se concentrează" pe alegerea şefului statului

Embed:

Premierul Vlad Filat renunţă, deocamdată, la remanierile în Guvern. Acestea au fost amânate până pe data de 18 noiembrie, când urmează a fi ales preşedintele Republicii Moldova. "Prioritatea absolută pentru noi este alegerea preşedintelui", a declarat liderul PLDM, după discuţiile purtate azi cu deputaţii şi miniştrii liberal-democraţi, la sediul partidului.

"Am avut un schimb de opinii vizavi de remanierile din Guvern pe care le-am cerut anterior. Am ajuns la un numitor comun: continuăm să spunem că schimbările sunt necesare, dar având în vedere că pe 18 noiembrie urmează să alegem preşedintele ţării, acestea urmează să fie iniţiate după ce vom avea un şef al statului legal ales", a precizat Vlad Filat.

"Nu ne dorim ca procesul de alegere a preşedintelui să fie intercalat cu acest proces deloc uşor de remanieri absolut necesare în Guvern. Trebuie să asigurăm ca pe 18 noiembrie să avem preşedintele ales, ca împreună cu el să iniţiem procedura de remanieri", a mai adăugat premierul.

Potrivit liderului PLDM, premisele pentru alegerea şefului statului sunt create, rămâne ca cei care au declarat pe parcursul timpului că îşi doresc acest lucru, să demonstreze prin acţiuni concrete.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, schimbarea sau înlocuirea unui ministru se face prin demersul şefului Executivului, înaintat către preşedintele ţării.

Anterior, Vlad Filat a declarat că remanierile urmează să fie efectuate în două etape. Primul val de schimbări ar urma să fie efectuat până pe 18 noiembrie, iar a doua etapă - după alegerea preşedintelui ţării. Până în prezent, presa a vehiculat numele a cinci miniştri, care şi-ar putea pierde funcţiile. Este de vorba despre şefii de la Transporturi, Apărare, Ministerul Economiei, Tehnologiilor şi Informaţiei, şi de la Interne.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu