Filat: Am convenit cu Timofti ca joi să fie desemnat prim-ministrul interimar

Embed:

Liderul PLDM, Vlad Filat, a convenit cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, ca joi să fie desemnat un premier interimar. Anunţul a fost făcut de Vlad Filat, după o întrevedere cu şeful statului. Totodată, Vlad Filat a menţionat că decizia Curţii Constituţionale nu a fost una întâmplătoare.

"După ce am anunţat că am identificat 53 de voturi şi astăzi urmau să fie anunţate şi alte 5 voturi, care făceau posibilă depăşirea crizei politice, a venit Curtea Constituţională cu această decizie. Hotărârea nu este una întâmplătoare şi va intra cu siguranţă în istorie. Decizia este una politică, care crează un precedent greu de estimat pentru funcţionarea statului de drept. Poate avea un impact negativ", a declarat şeful liberal-democraţilor, Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a mai spus că partidul său va avea consultări în cadrul formaţiunii, cu privire la situaţia creată.

"Deciziile pe care urmează să le luăm sunt responsabile şi vizează interesul Republicii Moldova, vrem o ţară bazată pe norma de drept, pe principiile fundamentale. La finalul consultărilor, vom face publică decizia pe care o să ne-o asumăm, oricât de grea ar fi", a precizat Filat.

Publika.md aminteşte că, ieri, Curtea Constituţională a hotărât, cu unanimitate de voturi, că premierul în exerciţiu, Vlad Filat, ocupă acest post ilegal, iar şeful statului trebuie să desemneze un premier interimar din rândul membrilor Guvernului. De asemenea, magistraţii au decis că Vlad Filat nu poate fi desemnat în funcţia de prim-ministru.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu