Filat a amânat aprobarea proiectului Legii bugetului de stat

Embed:

(UPDATE 15.20) Purtătorul de cuvânt al premierului, Igor Volniţchi, a făcut publice motivele de anulare a şedinţei Guvernului.

Potrivit acestuia, reprezentanţii Partidului Democrat şi Partidului Liberal nu au mandat de a vota: "Şedinţa de astăzi a fost amânată pentru că, cu jumătate de oră înainte de şedinţă, reprezentanţii PD şi PL au declarat că nu au mandatul. Acesta, în condiţiile în care la elaborarea bugetului au participat toate ministerele".

Premierul Vlad Filat a amânat şedinţa de astăzi a Guvernului. În cadrul acesteia urma să fie discutat proiectul Legii bugetului de stat.

Prim-ministrul a anunţat membrii Guvernului că "au apărut unele probleme", motiv pentru care va fi convocată o altă şedinţă, la care se va discuta acest subiect.

"Din puntul meu de vedere, care stau departe de procesul bugetar sau de actul de guvernare, noi suntem astăzi în situaţia în care să nu discutăm proiectele de legi care au fost propuse pentru şedinţa de Guvern", a declarat Filat. Acesta a menţionat că situaţia nu este una simplă şi poate fi depăşită doar respectând norma legală.

Vicepremierul liberal, Mihai Moldovanu, i-a reproşat că documentul nu a fost dicutat cu celelate două partide din coaliţie. Acesta afirmă că legea bugetului este un document politic, prin urmare, este nevoie de acordul conducerii tuturor partidelor aflate la guvernare.

Şi vicepremierul democrat, Valeriu Lazăr, a declarat presei că proiectul bugetului are nevoie de îmbunătăţiri.

Pe de altă parte, Veaceslav Negruţă, ministrul Finanţelor, susţine că proiectul Legii bugetului pentru anul 2011 este unul "bunicel".

Disensiunile din Guvern l-au determinat pe Filat să amâne şedinţa Guvernului.

Acesta a evitat să ofere mai multe detalii. Vicepremierul Mihai Moldovanu însă afirmă că la mijloc este o problemă politică.

Solicitat de Publika TV, vicepremierul democrat, Valeriu Lazăr, a declarat că PD nu va comenta, deocamdată, situaţia care s-a creat în Alianţă.

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu