Fiica cea mare a lui Arnold Schwarzenegger se va căsători. Cine este norocosul

Embed:

Actorul american Chris Pratt, celebru pentru rolul din franciza "Gardienii galaxiei", şi fiica cea mare a lui Arnold Schwarzenegger, scriitoarea Katherine Schwarzenegger, s-au logodit, potrivit People.

Actorul în vârstă de 39 de ani şi scriitoarea în vârstă de 29 de ani au o relaţie din iunie anul trecut.

Pratt este cel care a anunţat, pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram, că iubita sa i-a acceptat cererea în căsătorie. Acesta a publicat şi o fotografie cu ei doi, surprinşi în timp ce se sărută.

Katherine Schwarzenegger este fiica cea mare a actorului Arnold Schwarzenegger şi a jurnalistei Maria Shriver. Este autoarea mai multor cărţi motivaţionale.

Chris Pratt a mai fost căsătorit cu actriţa Anna Faris, de care s-a despărţit în 2017, după o căsnicie care a durat aproape nouă ani. Cei doi au împreună un fiu în vârstă de cinci ani, scrie realitatea.net

Pratt a devenit cunoscut graţie unor roluri din televiziune, remarcându-se în serialele "O nouă viaţă/ Everwood" şi "Parks and Recreation". A făcut trecerea spre cinematografie cu roluri secundare în numeroase filme cu succes la public, precum "Wanted", "Războiul mireselor/ Bride Wars", "Moneyball: Arta de a învinge/ Moneyball", "Care-i numărul tău?/ What's Your Number?", "Misiunea: 00.30 A.M. / Zero Dark Thirty", "Filmul 43: Scandalos / Movie 43" şi "Ea/ Her", înainte de a deveni un veritabil star internaţional, în 2014, cu rolurile interpretate în superproducţiile "Marea aventură Lego/ The Lego Movie", "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy" şi "Jurassic Park".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu