Fiica actorului Paul Walker a dat în judecată compania Porsche! Ce învinuiri GRAVE îi aduce

Embed:

Fiica actorului Paul Walker a dat în judecată compania Porsche pe care o acuză de ucidere din culpă, după ce tatăl ei a murit într-un accident, acum doi ani, la volanul unei maşini a acestui producător, scrie Realitatea.

Meadow Walker, în vârstă de 16 ani, afirmă în acele documente că Porsche a făcut economie şi nu a instalat anumite elemente de siguranţă în vehicul, iar acestea ar fi putut să evite accidentul în totalitate sau, cel puţin, să îi salveze viaţa lui Paul Walker, conform Mediafax.

Paul Walker era pasager într-un automobil Porsche Carrera GT - un model din 2005 - condus de Roger Rodas, care a pierdut controlul asupra vehiculului, înainte de a se izbi de mai mulţi copaci şi de a fi proiectat apoi într-un semafor, în Santa Clarita, la nord-vest de Los Angeles.

În urma acelui impact, produs în noiembrie 2013, ambii pasageri au murit.

Potrivit documentelor depuse în instanţă, Porsche AG era la curent cu faptul că acel model de automobil "prezenta un anumit istoric în privinţa problemelor legate de instabilitate şi menţinere a controlului" şi că centurile de siguranţă erau astfel concepute încât, în cazul producerii unui impact frontal, sistemul de prindere al centurii aflat la nivelul umărului era proiectat către compartimentul din spate al vehiculului, în timp ce dispozitivul de fixare de la nivelul scaunului era proiectat pentru a rămâne la locul său.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu