Figgers F3, primul telefon din lume cu încărcare wireless de la distanţă de 5 metri

Vivo a fost prima companie care a anunţat un parteneriat cu Energous pentru implementarea unei tehnologii de încărcare wireless de la distanţă, însă primul producător care lansează un astfel de dispozitiv este Figgers F3. Acesta va fi primul model de smartphone echipat cu antenă 5G produs în Statele Unite ale Americii şi va fi disponibil în curând, fiind deblocat din fabrică şi compatibil cu "toate reţelele telecom din lume".

Figgers este o companie de telecomunicaţii din statul Florida, care produce inclusiv dispozitive mobile. Aceasta a anunţat modelul Figgers F3 într-o postare pe Instagram, pe care ulterior a şters-o, probabil aceasta fiind publicată din greşeală. Detaliile despre modelul F3 sunt puţine momentan, însă o fotografie şi câteva informaţii despre capabilităţile tale au fost deja dezvăluite.

Figgers F3 va fi echipat cu un modem 5G, va fi rezistent la apă, va beneficia de un ecran 4K, ceva ce nu am văzut decât pe foarte puţine dispozitive mobile de până acum (majoritatea produse de Sony) şi va fi echipat cu un modul de memorie flash de 1 TB pentru stocare internă. Imaginea dezvăluie un sistem dual-camera pe partea din spate (cu doi senzori de 18 megapixeli) şi un senzor de amprentă capacitiv "clasic".

Cea mai interesantă caracteristică a lui Figgers F3 este însă posibilitatea de încărcare fără fire şi fără contact cu un dock Qi. Compania promite încărcare de la distanţă de până la 5 metri, telefonul putând fi poziţionat oriunde în raza încărcătorului Figgers Super Base. Practic, telefonul poate fi încărcat atunci când stă în buzunar, pe masă sau chiar în utilizare, fiind tot timpul alimentat în raza de acţiune a încărcătorului. Cel mai probabil, Figgers a licenţiat tehnologia WattUp de la Energous, specificaţiile de utilizare ale acesteia fiind similare.

Din păcate, nu avem detalii despre alte caracteristici hardware ale telefonului. Nu ştim ce procesor, cât RAM sau ce capacitate va avea acumulatorul şi nici dimensiunea ecranului. Este curios însă faptul că Figgers a ales să producă modelul F3 în SUA, într-o fabrică din Florida şi nu în China, precum alţi producători de smartphone-uri.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu