Fidel Castro a reapărut în public în ziua în care a împlinit 90 de ani (VIDEO)

Părintele revoluției cubaneze, Fidel Castro, a apărut sâmbătă în public, alături de fratele său Raul și de președintele venezuelean Nicolas Maduro, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunea locală, scrie mediafax.ro, cu referire la AFP.

Fidel Castro, care nu a mai apărut în public din aprilie, era așezat alături de fratele său și de președintele Nicolas Maduro la o gală organizată de o companie de teatru pentru copii în sala de spectacole Karl Marx de la Havana.

Într-un articol publicat vineri seară de presa de stat, Fidel Castro a criticat SUA, amintind tentativele repetate de a-l asasina în perioada în care Cuba era apropiată de fostul său inamic din Războiul rece, URSS.

Printre altele, el i-a reproșat lui Barack Obama că "i-a lipsit măreția" în cursul vizitei sale istorice din luna mai de la Hiroshima.

"Discursul președintelui american în Japonia nu a conținut scuze pentru masacrarea a sute de mii de persoane la Hiroshima, chiar dacă SUA cunoșteau efectele bombei", a apreciat Fidel Castro, a cărui aniversare nu este de obicei marcată printr-o ceremonie oficială.

Fidel Castro s-a retras din viața publică din 2006 din motive de sănătate și a cedat puterea fratelui său Raul.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu