Fetiţa de doi ani, care a căzut de la etajul 8, a fost transportată la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău

Embed:

Fetiţa de doi ani, care a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Bălţi, câteva zile în urmă, a fost transportată la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală.

Informaţia a fost confirmată de medicii din Bălţi, care spun că fata are nevoie de investigaţii suplimentare.

Aceasta a fost transportată ieri seara, cu serviciul AVIASAN într-o stare extrem de gravă, de la Spitalul Municipal din Bălţi, la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală. Micuţa urmează să suporte astăzi o intervenţie chirurgicală.

"Fetiţa a fost transferată pe data de 30 martie, adică ieri, după masă, pe linia AVIASAN din Spitalul Municipal Bălţi. La Institutul Mamei şi Copilului au fost făcute examinări suplimentare, a fost consultată de medici neurochirurgi şi medici traumatologi. La moment copilașul se află în sala de operaţie", a spus Sergiu Gladun, şeful directorul Insitutului Mamei şi Copilului.

Publika.md aminteşte că o copilă a rămas nesupravegheată în 29 aprilie şi a căzut de la geamul unui apartament. Mama acesteia dormea, fiind în stare de ebrietate. Corpul fetiţei a fost găsit la sol, iar ulterior aceasta a fost transportată la un spital din Bălţi.

Oamenii legii investighează cazul, pentru a stabili toate circumstanţele în care s-a produs tragedia. 

Citeşte şi O fetiţă de doi ani SE ZBATE între VIAŢĂ ŞI MOARTE, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Bălţi

DETALII NOI privind cazul fetiţei de la Bălţi care a căzut de la etajul opt. Vecinii, ŞOCAŢI. Ce spun despre familia copilei

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu