Festivalul "Scrânciobul Pascal" la Criuleni! Flăcăii au legănat fetele de măritat

Embed:

A doua zi de Paşte a fost una mai specială pentru locuitorii satului Izbişte din raionul Criuleni. Ei au participat astăzi la cea de a treia ediţie a Festivalului "Scrânciobul Pascal", care are drept scop reînvierea unor tradiţii uitate. Toţi doritorii au putut să se dea în leagăne de lemn, instalate în parcul din sat. 

În scrâncioburile amenajate de flăcăi în a doua zi de Paşte erau legănate fetele de măritat, iar acestea îi răsplăteau pe băieţi cu ouă roşii.

De trei ani, festivalul este organizat la iniţiativa Primăriei şi a parohului bisericii din sat.

"Străbuneii noştri aveau o tradiţie anume a doua zi de Paşti se întâlneau toate familiile şi preferau să se dea în scrânciob şi noi am hotărât ca să reînviem această tradiţie. Noi cunoaştem că la sărbătorile Pascale se întorc familiile acasă şi este un bun prilej de a-i aduna pe toţi împreună", a declarat primarul satului Izbişte, Ion Plămădeală. 

Bătrânii îşi mai aduc aminte de tradiţiile de cândva:

"Înainte de Paşte se pregăteau şi făceau un scrânciob mare de acela care se se învârteşte şi în ziua de Paşti veneau, noi eram o mahala cu mulţi copii şi veneau toţi mai mari mai mici".

În cadrul Festivalului a fost organizate şi expoziţii cu desene şi obiecte de artizanat.

"Aceste lucrări au fost realizate de Veniamin Gangan, feciorul, iată sub influenţa ei şi conducerea ei iată au apărut aşa lucrări frumoase din seminţe, din cereale", a relatat parohul Bisericii "Sfântul Dumitru" din satul Izbişte, Victor Gangan.

"Aceasta este acum proaspăt făcută, "Cina de Taină" făcută chiar acum, încă nu am despachetat-o. Aici este "Învierea lui Isus" care am lucrat la un loc cu fiica mea, ea foarte mult mă ajută. Are şi ea lucrările ei", a specificat locuitoarea satului Izbişte Liuba Rotari.

La festival au evoluat şi mai multe colective care au interpretat cântece pascale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu