Festivalul medieval "Al cincilea turn": Peste 70 de participanţi din Ucraina, Belarus şi Moldova au evoluat în faţa publicului

Embed:

Cetatea Soroca s-a transformat într-un câmp de luptă. Acolo a fost organizat Festivalul medieval ''Al cincilea turn. '' În cadrul evenimentului, vizitatorii au putut admira competiții spectaculoase ale cavalerilor, jocuri medievale, trageri cu arcul, dar şi o paradă a costumelor. Peste 70 de participanţi din Ucraina, Belarus şi Moldova au evoluat în faţa publicului.

''Cetatea este frumoasă şi atmosfera la fel, iar oamenii sunt primitori. Avem posibilitatea să cunoaştem mai bine participanţii. ''

Printre participanţii la lupte a fost şi o femeie. Deşi costumul pe care l-a purtat este foarte greu, asta nu a împiedicat-o să se implice în atacul improvizat al cavalerilor.

''Costumul meu de luptă reprezintă un costum pentru turnelul din Germania din secolul XIV. Până la 30 de kg.''

''Noi suntem prima dată la aşa un eveniment frumos, anume la Ziua Independenței. Şi într-adevăr a fost o bătălie foarte interesantă pentru toată populaţia.''

''Festivalul de astăzi a fost foarte minunat. Cu bucurie am urmărit toate paradele. ''

''A fost interesant. Sunt pentru prima dată la Soroca. Mi-a plăcut. A fost o surpriză frumoasă şi o zi foarte interesantă. ''

Vizitatorii au avut posibilitatea să guste şi din deliciile bucătăriei medievale.

''Vom pregăti mai multe bucate specifice bucătăriei medievale. Vom găti şi o chiseliţă din vin. Seara, vom avea o petrecere unde vom servi gâşte şi raţe pregătite la rotisor", a spus organizatorul, Denis Pogrebnoi.

Organizatorii spun că acest festival este diferit de la an la an.

"În acest an, este mult mai cultural. Acum, în spatele meu se desfășoară un program unde vizitatorii participă la un joc, care are mai mult de o mie de ani. Jocul se numește „Lada oarbă” şi este pe placul copiilor, pentru că pot să se lovească între ei cu ceva moale. "

Festivalul medieval ”Al cincilea turn” este la a treia ediție. Evenimentul va continua şi astăzi cu ocazia Hramului oraşului.

loading...

Lasă un comentariu