Festivalul Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" 2019. Primul spectacol, pus în scenă de un regizor italian

Embed:
Festivalul Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" a adunat aseară sute de admiratori ai muzicii clasice. În prima zi de spectacol, sala Teatrului Naţional, care poartă numele renumitei artiste a fost arhiplină. Oamenii spun că anume astel de evenimente de anvergură, păstrează vie amintirea şi vocea regretatei cântăreţe.

Copleşiţi de emoţii, oamenii erau nerăbdători să înceapă concertul.

"Am venit aici să ne detaşăm de casă, de lucru, de tot şi să primi plăcere. Ne vom strădui ca acest spectacol să-l trecem prin suflet. "

"Ce poate fi mai frumos decât muzica clasică. Maria Bieşu pentru mine este un înger."

Festivalul a debutat cu spectacolul "Norma", o tragedie lirică în regia Rodicăi Picireanu. Aceasta a adus în scenă o poveste de iubire tragică.

"Are invitaţi noi, voci noi, artişti noi. Este o montare clasică, nu este ceva modern. Viaţa în scenă m-am străduit să o fac mai vioaie. În operă dacă nu moare doi protagonişti sau trei, opera nu este operă", a spus Rodica Picireanu  regizor. 

Surpriza serii a fost cântăreaţa de operă Diana Axenti. Solista a avut un rol pe care l-a jucat cândva şi Maria Bieşu. Cele mai mari emoţii le-au avut totuşi mama şi bunica artistei.

"Opera asta nu a fost pusă după ce Maria Bieşu a trecut în nefiinţă. Ea a mai cântat rolul ăsta, dar nu la dânsa în ţară. Eu am vrut foarte mult să o văd aici, la noi pe scenă. S-o văd în locul lui Maria Bieşu şi să cânte nu mai rău ca dânsa", a zis Maria Axenti, mama Dianei Axenti.

"Foarte bună, foarte frumoasă.
-Dar pe scenă?
-Încă şi mai frumoasă.
-Dar glasul ei?
- Frumos. Vom vedea acum, poate va fi ca cel al Mariei Bieşu", a zis Parascovia Onica, bunica Dianei Axenti. 

Andrea Battistini, regizorul principal al festivalului spune că se simte onorat că anume el a pus în scenă acest spectacol

"Sunt foarte fericit că noi am făcut o nouă ediţie pentru balul mascat căci a fost montat aici de trei ori. Am lucrat foarte bine cu artiştii voştri. Oaspeţii sunt extraordinari şi din punct de vedere canto şi cu inima şi sufletul foarte disponibili", a declarat Andrea Battistini, regizor italian. 

"Din păcate nu am reuşit să o văd în tinereţe pe Maria Bieşu în acest spectacol, dar sper că toată lumea va veni şi în continuare pentru că este un eveniment absolut special", a menționat Liliana Nicolăescu-Onofrei ministrul Culturii. 

Spectacolul se va desfăşura până în data de 15 septembrie. Excepţie va fi doar seara de marţi, când artiştii vor lua o pauză pentru repetiţii.

Lasă un comentariu