Festivalul Internaţional de Folclor Meşterul Manole. Participanţi din opt ţări, prezenţi la eveniment

Embed:

La Criuleni s-a dat startul celei de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Meșterul Manole. Scopul evenimentului este promovarea valorilor culturale, dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre popoare și descoperirea noilor talente.

În cadrul festivalului, zeci de meșteri populari și-au expus lucrările făcute manual, cu multă grijă și dragoste.

Printre participanții la târg a fost și olarul din Hoginești, Vasile Goncear.

"Câteva suvenire așa tradiționale, oale de făcut mâncare, ulcioare, ca tot timpul cu ceea ce face olarul", a spus Vasile Goncear, olar.

Puţini pleacă de la târg cu mâna goală.

"Deja avem o colecție și de fiecare dată când vine domnul, venim și noi. De această dată vrem să cumpărăm un tractoraș din lemn."

"Îmi plac tablourile care-s brodate așa frumos."

Evenimentul a continuat cu o paradă a portului popular, ce a fost acompaniată de fanfara prezidențială.

Autorităţile locale susţin că festivalul îi adună de fiecare dată şi pe cei mai talentați dansatori și coregrafi din Moldova și de peste hotare.

"Participanții să primească o satisfacție morală de la faptul că au venit la un festival, ca să vadă cultura, arta, cântec popular, dans popular", a spus Veaceslav Burlac, președintele raionului Criuleni.

La eveniment au venit reprezentanți din opt țări. Este vorba de România, Rusia, Belarus, Lituania, Estonia, Azerbaidjan, Italia, şi chiar Congo.

"Am venit de la Vaslui, din România. Având în vedere că am venit azi, am fost primiți cum se cade, ne-am simțit bine." 

"Doar la voi putem să cântăm și să dansăm. Avem aici foarte mulți prieteni."

"Noi venim din Congo. Moldova e o țară frumoasă, e liniște, oamenii sunt deschiși."

Printre oaspeții veniți la festival a fost și deputatul democrat, Valentina Rotaru.

"E frumos aici la Criuleni. Vin de fiecare dată cu mare drag. Am marea bucurie să fiu alături de administrația publică locală", a spus Valentina Rotaru, deputat PDM.

După ceremonia oficială de deschidere a festivalului, toate colectivele artistice s-au unit într-o horă moldovenească.

Festivalul Internaţional de Folclor Meşterul Manole se desfășoară o dată la doi ani și durează patru zile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu