Festival gustos la Ungheni. Vizitatorii au gustat vinuri moldoveneşti, bucate tradiţionale şi s-au delectat cu muzică bună

Embed:

Oraşul Ungheni a devenit pentru o zi capitala gastronomică a Moldovei. Acolo s-a desfăşurat cel mai gustos festival. "DeVin şi DeGust" a adunat sute de oameni care ştiu să aprecieze vinurile moldoveneşti. Nu a lipsit muzica bună şi bucatele tradiţionale.

Cele două păpuşi a câte cinci metri înălţime, care a devenit şi cel mai celebru cuplu din Ungheni, au întâmpinat oaspeţii. Cu ele încep cele mai importante evenimente din oraş.

Festivalul "DeVin şi DeGust", ajuns la a doua ediţie, este organizat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Pe lângă degustările de vin şi atmosfera relaxantă, oamenii se pot întrece la gătit bucate.

Toţi doritorii au putut lua lecţii de iniţiere în modul corect de delectare cu aroma licorii lui Bahus. 

"E foarte bine ca vinurile albe să le degustăm la o temperatură de 8 - 12 grade. Tot timpul ţinem paharele de picioruş, pentru a nu transmite căldura vinului corpului", a explicat Elizaveta Breahnă, degustator.

"Este ceva foarte deosebit, foarte interesant", a spus o vizitatoare.

"Se simte aroma. Se simte şi mirosul florilor de câmp, şi gustul mărului, se simte şi mirosul  fânului cosit", a menţionat o altă vizitatoare.

25 de producători şi-au prezentat producţia la festival.

"Guvernul atrage o atenţie deosebită sectorului vinicol. Deci avem 29 milioane pe anul acesta de lei, acordat în domeniul respectiv", a declarat Liviu Volconovici, ministrul Agriculturii.

Evenimentul a culminat cu un concert.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu