FESTIVAL DE FILM ÎN CAPITALĂ: Timp de cinci zile, vor fi proiectate peste 40 de filme

Embed:

Un festival de film în aer liber a început aseară în Capitală. Timp ce cinci zile, în cadrul Dac Film Fest, au ocazia să vadă peste 40 de producții locale şi străine.

Prima seară a adunat sute de spectatori. În cadrul evenimentului a fost organizat şi un concert susținut de artistul Ion Rață alături de fiica sa.

În prima zi, spectatorii au privit șapte filme, cinci produse peste hotare, iar altele două „Paparuda” și „Gentelmen's choice” - în țara noastră.

„Sunt bucuroasă că am nimerit la așa un eveniment. Este super cool.Este susținut de centrul național al cinematografiei, care susține cineaștii tineri și cu ocazia asta am reușit să văd niște producții Made in Moldova. ”

„Evenimentul de astăzi este excepțional, e o atmosferă atât de caldă, în special că producătorii au reușit să redea farmecul țării noastre, Moldova.”

Artiştii sunt foarte mândri că asemenea evenimente sunt organizate în ţara noastră.

„Este foarte binevenit acest festival, pentru că lumea noastră este obișnuită să fie cu ochii, și cu urechele doar peste hotarele țării. Noi avem ce prezenta”,a  spus interpretul, Ion Raţă.

„Un șofer de taxi m-a adus după o filmare nocturnă și zice „Dar ce mergeți așa târziu? Ce e cu fața dumneavoastră?” eu eram după machiaj, dar eu îi spun că e un film, nu vă deranjați, totul este bine, nu m-a bătut nimeni. Și el zice „da ce în Moldova se face film? ” Da domnilor în Moldova a început să se facă film”, a spus actrița, Mihaela Strâmbeanu.

Organizatorii susțin că festivalul are drept scop promovarea cinematografiei moldovenești şi speră că acesta va deveni o tradiţie.

„Defapt cultura este probabil, un barometru a societății și ne bucură că noi putem să contribuim și să conectăm societatea din Republica Moldova, ca să se bucure de frumos, să se bucure de artă”, a spus directoarea Proiectul de Competitivitate USAID Moldova, Doina Nistor.

„Da neapărat, vrem să îl facem an de an. Anul acesta, filmele moldovenești sunt fără de concurs, dar de anul viitor neapărat vrem să facem o comisie de selecție, vrem să facem un trofeu, vrem să oferim premii ca și toate celelalte festivale. Mă rog, poate facem o atracție turistică din festivalul ista, de ce nu”, a spus organizatorul, producător de film, Sergiu Pascaru.

Festivalul Dac Film Fest se va încheia în data de 11 august. Evenimentul se desfăşoară în centrul cultural Artcor. Intrarea este gratuită.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu