Fermierii NU şi-au primit în întregime subvenţiile promise de stat

Embed:

După ce Ministerul Agriculturii i-a asigurat că le va subvenţiona investiţiile, mai mulţi fermieri din raionul Hânceşti au cheltuit milioane de lei pentru a construi ferme de bovine. Ei şi-au văzut visul realizat, dar spun că nu şi-au recuperat de la stat toţi banii promişi. Autorităţile recunosc problema, dar invocă epuizarea fondului pentru subvenţii.

Anul trecut, Sergiu Ioniţă din Şipoteni, Hânceşti, a cumpărat 33 de vaci de prăsilă din Olanda. Spune însă că, până în prezent, nu a primit banii promişi de stat, adică 70 la sută din investiţie.

"Am sperat că o să se întoarcă toată subvenţia. Dintr-um milion de lei, nouă trebuia să ne dea 696 de mii şi ni s-au dat 376 de mii. Pratctic au mai rămas încă vreo trei sute de mii. Cred că anul ăsta o să le primim", a declarat fermierul Sergiu Ioniţă.

În situaţia lui Sergiu Ioniţă sunt şi alţi fermierii din raion, spun responsabili de la Direcţia Agricolă din Hânceşti. "Nu au primit toată suma. Unii au primit până la 50%, alţii şi mai puţin. Subvenţiile astea sunt, însă, foarte mici în condiţiile noastre când nimeni nu ştie cum va fi anul", a menţionat specialistul de la direcţia agricolă, Hânceşti, Anatolie Tiron.

Vicedirectorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are o explicaţie. "Este vorba despre achitarea subvenţiilor în anul 2012 în limita fondului de 400 de milioane. Nu poţi să achiţi mai mult decât ai disponibil. Ne-a permis, ca aceste solicitări să fie achitate parţial tuturo producătorilor agricoli", a conchis vicedirectorul AIPA, Nicolae Ciubuc.

Anul trecut, 22 de fermieri au primit subvenţii în valoare totală de peste trei milioane de lei. Un kilogram de carne de bovină a fost subvenţionat cu 40 de lei. În 2013, suma urmează să fie majorată cu până la 60 de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu