Fermierii care vor construi depozite pentru fructe şi legume vor beneficia de subvenţii de la stat

Embed:

Fermierii care vor construi depozite pentru fructe şi legume vor beneficia de subvenţii de la stat, dar cu anumite condiţii. Pentru a primi banii, antreprenorii trebuie să prezinte un plan de afaceri şi să dispună de 70% din banii necesari pentru cumpărarea liniilor tehnologice. Agricultorii însă, îşi exprimă nemulţumirea, doarece aceştia nu vor putea îndeplini condiţiile impuse de autorităţi.

Autorităţile spun că impun condiţii dure de acces la subvenţii pentru a finanţa doar cele mai eficiente proiecte. În acest mod, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare speră că noile depozite vor fi construite în aşa mod, ca să corespundă normelor Uniunii Europene de păstrare şi ambalare a fructelor şi legumelor. În prezent, capacităţile depozitelor sunt utilizate în proporţie de 10%, pentru că majoritatea dintre ele nu corespund cerinţelor de păstrare a fructelor şi legumelor în condiţii optime.

"În lanţul de producere, achiziţie, comercializare segmentul producere este dezvoltat, dar achiziţie şi comercializare este dezvoltat foarte slab.", afirmă  Pintilie Pârvan, reprezentant MAIA.

Guvernul a alocat anul acesta aproape 300 de milioane de lei pentru subvenţionarea agriculturii. Din aceşti bani, 30 de milioane sunt destinate pentru subvenţionarea activităţilor post-recoltare a fructelor şi legumelor, inclusiv pentru construcţia depozitelor.

Pentru fiecare depozit frigorific, însă, statul va aloca unui solicitant cel mult 200.000 lei, în timp ce costul unei construcţii cu o capacitate de 100 de tone este de până la 9 milioane de lei.

loading...

Lasă un comentariu