FERICIRE DUBLĂ într-o familie din satul Mereni. O femeie de 40 de ani a adus pe lume gemeni în termen prematur

Embed:

Bucurie dublă în familia Haceav din satul Mereni, raionul Anenii Noi. Proaspăta mămică, Ecaterina, a adus pe lume gemeni în termen prematur, în timp ce alte trei odrasle o aşteaptă acasă. Familia duce o viaţă modestă, trăieşte în chirie, iar soţul este plecat la muncă peste hotare.

Mai mult, doi micuţi nu merg la grădiniţă din cauza lipsei banilor în casă. Potrivit autorităţilor locale, familia este luată în vizorul asistentei sociale şi va beneficia de toate serviciile.

Micuţii, Daria şi Egor, au deja opt zile de viaţă şi deocamdată, sunt ţinuţi sub supravegherea medicilor din secţia de reanimare de la Centrul Mamei şi Copilului. Ecaterina spune că, 21 de ani a umblat prin spitale în căutarea unei speranţe de sarcină, iar Dumnezeu i-a oferit-o la 40 de ani.

"Mă simţeam rău, chiar m-am dus şi am trecut aparatul şi acolo mi-au spus că am doi gemănări la o lună, dar nu am aşteptat aşa ceva, asta a fost un miracol. Soţul a căzut fără cunoştinţă, dar eu am început a plânge", a spus mama gemenilor, Ecaterina Haceaeva.

Femeia a ajuns la spital într-o stare foarte gravă, iar medicii spun că aceasta a rămas în viaţă ca prin minune.

"După 48 de ore, starea ei s-a agravat, a apărut insuficienţă respiratorică, cardiovasculară, care după indicaţiile vitale, a fost necesar să intervenim, să finisăm sarcina prin operaţie cezariană", a spus medicul obstetrician-ginecolog CMC, Valentina Belous.

Cei doi fraţi născuţi înainte de termen, fiecare cu o greutate de puţin peste două kilograme, au o creştere formidabilă. Medicii de la Centrul Mamei şi Copilului, unde s-au născut micuţii, spun că bebeluşii se simt foarte bine.

"Copiii au avut ceva probleme, care s-au rezolvat în timp de o săptămână. La moment ei sunt pe alimentaţie interală, mănâncă lapte. La 33 de săptămâni digestaţie, ei nu iau repede în kilograme, câte 20 gr pe zi, este norma", a spus medicul, reanimarea noi-născuţilor, CMC, Ludmila Brunchi.

Fraţii gemenilor, care au între 2 şi 14 ani, aşteaptă cu nerăbdare revenirea mamei, acasă. În locuinţa modestă, familia va încerca să facă loc pentru toţi. Ecaterina spune că cea mai mare dorinţă a ei ar fi să aibă o locuinţă, care să-i aparţină, deoarece în prezent, închiriază.

"Să fiu lângă copii, să fiu acasă. Măcar un sărai, dar îi al tău", a spus mama copiilor.

Autorităţile locale vor acorda o atenţie mai sporită faţă de familia Haceaev.

"Această familie până acum a fost mai puţin în vizorul nostru deoarece nu se afla într-o categorie a familiilor vulnerabile, dar odată cu apariţia acestor gemeni deja va fi nevoie de o asistenţă mai profundă. Copiii vor fi monitorizaţi îndeaproape, astfel ca să aibă o copilărie fericită", a spus viceprimar satului Mereni, Anenii Noi, Valentin Vieru.

Asistenta socială din localitate susţine că va oferi familiei ajutor financiar, dar şi sprijin moral.

"Este o familie normală, nu se consumă alcool, este o mamă responsabilă de aceşti copii, adică se ocupă de creşterea şi educaţia lor. Această familie va putea să beneficieze şi va beneficia de sprijinul atât de 1 septembrie, la 1 iunie Ziua Copiilor, cât şi ajutor social", a spus specialistul pentru Protecţia copilului, primăria Mereni, Anenii Noi, Alexandra Ceban.

Potrivit datelor statistice, în satul Mereni, raionul Anenii Noi locuiesc trei familii cu cinci copii care sunt la evidenţa primăriei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu