FENOMENE DE IARNĂ EXTREMĂ în luna Martie. Cum s-a circulat în Chişinău pe ninsoare abundentă (FOTOREPORT)

Ninsorile au pus stăpânire pe Republica Moldova. Stratul de zăpadă în unele regiuni ale țării a ajuns la 15 centimentri.

Drumarii spun că fac tot posibilul ca toate şoselele să fie practicabile. Pe şosele sunt antrenate 250 de autospeciale.

Majoritatea drumurilor din Capitală au fost acoperite de un strat gros de polei, aşa că circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Muncitorii de la Exdrupo au lucrat la capacitate maximă pentru a reuşi să împrăştie antiderapant pe toate străzile.

Chiar şi intervenţia drumarilor a fost dificilă pe anumite porţiuni. 

Şi trotuarele erau impracticabile la primele ore ale dimineţii.

La sediul IGSU a avut loc o ședință a comisiei pentru situații excepționale prezidată de premierul Pavel Filip:

"Mai avem localități care sunt deconectate de la lumină. Pe unele drumuri se circulă cu dificultate. În următoarele zile vremea ne va da bătăi de cap. Ședința de astăzi e orientată pentru a obține informațiile la moment și măsurile pe care o să le luăm. Trebuie să informăm oamenii din timp", a spus premierul Pavel Filip.

"Au fost înștiințate autoritățile publice centrale în paralel cu activitățile de informare în cazuri de urgență, am întreprins un șir de măsuri de intervenții. De la orele 7:00 pâna la 7:30 am primit informații de la fiecare șef din teritoriu. Ninsori de până la 15 centimetri au fost înregistrate în nordul țării. Se circulă cu dificultate. Deconectări de la lumină, la orele 7:00, 5 localități din 3 raioane au rămas fără energie electrică, toate deservite de Gaz-Natural Fenosa. La moment se prelungește monitorizarea situației. Apeluri de la sevciile medicale nu am avut. Suntem gata de a acorda ajutorul necesar", a spus şeful Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Mihail Harabagiu.

În următoarele zile se așteaptă ninsori, iar pe timp de noapte temperaturile vor coborî până la -12 grade Celsius.

Fenomenul de freezing rain provoacă perturbări grave în domeniul transporturilor aeriene sau terestre, precum şi în domeniul trasportului energiei electrice (liniile aeriene de transport a energiei electrice).

Freezing rain – ploaia îngheţată poate depune pe obiectele aflate la sol un strat de gheaţă cu grosime variabilă ce poate ajunge până la 2-3 mm. În situaţia în care, pe o aeronavă aflată la sol se depune gheaţă datorită ploii îngheţate, masa acesteia poate creşte cu câteva tone. De asemenea suprafeţele de control ale aeronavei, profundoarele, flapsurile, se blochează şi devin inutilizabile.

Forţele de ordine au avertizat că, din cauza vremii rele, mai multe drumuri ar putea fi închise, iar pericolul de producere a accidentelor rutiere este extrem de ridicat. Drept urmare, oamenii au fost rugaţi să evite călătoriile pe distanţe lungi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu