Fenerbahce Istanbul a fost exclusă din Liga Campionilor din cauza meciurilor trucate

Embed:

Echipa de fotbal Fenerbahce Istanbul, campioana en-titre a Turciei, a fost exclusă din Liga Campionilor. UEFA a cerut Federaţiei turce de fotbal excluderea echipei din cauza scandalului de trucare a unor meciuri din sezoanele trecute.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al federaţiei turce se arată că Fenerbahce nu poate participa în Liga Campionilor. Tragerea la sorţi a grupelor competiţiei va avea loc joi, iar campioana Turciei se afla în urna a treia valorică. Deocamdată, se aşteaptă o reacţie din partea UEFA privind modul în care echipa din Istanbul va fi înlocuită.

Una dintre cele mai iubite echipe din Turcia, Fenerbahce a câştigat titlul de campioană în stagiunea precedentă. După finalul campionatului, 30 de persoane, printre care şi preşedintele clubului, Aziz Yildirim, au fost reţinute şi vor fi judecate într-un proces în care sunt acuzate de manipularea rezultatelor în 19 meciuri.

Startul noii ediţii de campionat din Turcia a fost deja amânat pentru o lună, până pe 9 septembrie, pentru ca federaţia să-ţi poate duce ancheta la bun sfârşit.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu