Femina Chişinău şi ASEM se vor bate pentru titlul de campioană a Moldovei la baschet feminin

Embed:

ASEM s-a calificat în finala Campionatului Moldovei de baschet feminin. Formaţia Academiei de Studii Economice a învins în semifinale UTM cu 2-1 la general, după ce a câştigat partida decisivă cu 82-60. În ultimul act, ASEM va juca contra campioanei în exerciţiu, Femina Chişinău.

În primele două meciuri, ASEM şi UTM au obţinut câte o victorie, iar calificarea s-a decis în al treilea meci, care s-a jucat pe terenul Academiei de Studii Economice. Formaţia gazdă şi-a asigurat calificarea în al treilea sfert, în care s-a impus cu 30-9. ASEM a câştigat la final cu 82-60 şi s-a calificat în ultimul act al competiţiei cu scorul general de 2-1.

"A fost un meci mai mult psihologic. În repriza a treia echipa noastră a jucat mai activ, mai organizat. Şi din punct de vedere tactic noi am fost mai buni", a declarat antrenorul echipei ASEM, Vasile Scutelnic.

ASEM va juca în finală cu deţinătoarea titlului, Femina-Chişinău.

"Adversarul este foarte puternic şi experimentat. Am jucat multe meciuri cu ele. Suntem egali, dar trebuie să muncim mult ca să le batem", a menţionat căpitanul echipei ASEM,Adriana Paladi.

UTM va lupta pentru medaliile de bronz cu formaţia Soroca-Baschet.

"Ne rămane să obţinem al treilea loc, pe care îl merităm pe deplin. Săptămâna viitoare începe şi campionatul printre universităţi. Acolo suntem favorite. Sper că aurul va fi al nostru", a spus jucătoarea echipei USM Anastasia Lavric.

Finala Campionatului Moldovei de baschet feminin, dintre ASEM şi Femina, se va juca până la trei victorii, iar primul meci este programat pe 23 martie. Finala mică se va juca până la două victorii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu