Femeile din viaţa lui Fidel Castro. Cine a fost soţia sa şi cine a rămas marea iubire

Despre Fidel Castro s-au scris mii de articole şi sute de cărţi. Pro sau contra, tendenţioase sau corecte, senzaţionaliste sau riguroase, încercările de a surprinde viaţa şi personalitatea lui Fidel Castro oferă date temeinice de­spre mai toate aspectele unui personaj deja intrat în istorie. Există însă un aspect care, deşi nu lipseşte din nicio biografie a lui El Comandante en Jefe, n-a fost explorat în profunzime. E vorba de ceea ce s-ar numi Fidel Castro şi femeile, scrie historia.ro

Fidel Castro se detaşează în Istorie ca un personaj politic. Pare că un aspect precum relaţia sa cu femeile rămâne în afara personalităţii sale sau cel puţin se dovedeşte secundar acestuia. Lumea în care a trăit şi a activat Fidel Castro (Caraibe, spaţiul de inspiraţie a lui Gabriel Garcia Marquez), esenţa personalităţii sale (cea de Rebel devenit Revoluţionar mai întâi şi om de Stat mai apoi), specificul felului său de a fi (Castro a fost unul dintre promotorii stilului care face azi ravagii în politică, al umanizării Conducătorului) ne obligă să aşezăm relaţia lui Fidel Castro cu femeile în prim-planul vieţii şi activităţii sale.

Dificultăţile ieşite din comun ivite în faţa celui care se apleacă asupra acestei relaţii îşi au temeiul în câteva realităţi de netăgăduit: 1) Fidel Castro a dovedit şi dovedeşte o severitate ieşită din comun când vine vorba de dezvăluiri privind viaţa sa intimă.

În Cuba, de-a lungul deceniilor de putere deţinută de Fidel Castro, viaţa sa de familie n-a făcut obiectul niciunei publicităţi. Dacă într-o fotografie de grup s-a ivit vreo femeie, bănuită ca amantă, în apariţiile la TV sau în presă s-a avut grijă ca ea să fie într-un plan secund.

Deşi, dac-ar fi să credem legendelor, Fidel Castro a avut aventuri cu mii de femei, numărul doamnelor care au însemnat ceva în viaţa sa e destul de restrâns: Mirta Diaz-Balart, Naty Revuelta, Celia Sanchez şi Dalia Soto del Valle. N-am menţionat-o pe Marita Lorenz, autoarea memoriilor Dragul meu Fidel-viaţa mea, dragostea mea, trădarea mea, apărute la München, din simplul motiv că respectiva n-a fost mai mult decât o aventură pentru bărbatul Fidel Castro.

Ulterior, duduia a exagerat relaţia pentru a se grozăvi. Fiecare dintre cele patru femei a marcat prin ceva semnificativ destinul lui Fidel Castro în mod diferit. Mirta Diaz-Balart a fost prima sa nevastă oficială şi mama lui Fidelito. Naty Revuelta a fost marea sa iubire. Deşi n-a luat-o de nevastă nici după ce aceasta a divorţat (în 1959) şi, deşi relaţia a fost scurtă, prin planul intelectual al relaţiei şi cel senzaţional – fiica lor, Alina Fernandez a şters-o din Cuba şi a devenit o mare adversară a tatălui, pretându-se la intervenţii publice denigratoare (a pierdut un proces de calomnie cu Juanita, sora lui Castro de la Miami) –, Naty Revuelta rămâne în viaţa lui Castro ca o dovadă a romantismului pe care-l poate atinge El Lider Maximo de la revolucion cubana.

Historia mai notează că, în chip surprinzător pentru unii, explicabil însă pentru noi, femeile care au avut o relaţie serioasă cu Fidel Castro s-au manifestat sub semnul aceleiaşi pudori ieşite din comun. Nici Mirta Diaz-Balart, nici Naty Revuelta, nici Celia Sanchez, nici Dalia Soto del Valle n-au făcut confesiuni publice despre relaţia lor intimă cu Fidel Castro. Şi nu pentru că nu li s-ar fi oferit sume uriaşe de bani sau pentru că s-ar fi temut de represalii venite din partea lui Fidel Castro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu