Felicity Huffman şi alţi părinţi care au dat mită pentru a-şi înscrie copiii la universităţi de elită, pot ajunge LA ÎNCHISOARE

Procurorii cer închisoarea pentru actriţa Felicity Huffman şi alţi părinţi care au dat mită a-şi înscrie copiii la universităţi americane de elită, scrie CNN.

Paisprezece persoane vor pleda "vinovat" în scandalul privind dare de mită şi alte forme de fraudă pentru admiterea la universităţi, au anunţat procurorii federali din Boston.

Huffman ar putea primi până la 20 de ani de închisoare. În schimbul mărturiei ei, procurorii federali vor recomanda pedeapsa minimă, o amendă de 20.000 de dolari şi eliberarea cu 12 luni mai devreme, însă sub supraveghere. Nu vor fi aduse noi acuzaţii, informează a1.ro.

Un judecătorul federal va lua decizia finală în ceea ce o priveşte pe Huffman şi ceilalţi acuzaţi.

"Îmi accept vina complet şi, cu regret şi ruşine, accept să îmi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele şi voi accepta consecinţele care rezultă din acestea", a transmis ea într-un comunicat.

Huffman şi ceilalţi părinţi au fost acuzaţi de a comite fraudă prin corespondenţă şi au căzut de acord să îşi recunoască vina, au informat procurorii.

Procurorii au recomandat "cea mai mică sentinţă" pentru Huffman, iar pentru ceilalţi care au pledat "vinovat", o pedeapsă cu închisoarea între 12 şi 18 luni.

Operaţiunea a fost denumită de FBI „Varsity Blues” şi are în prim-plan instituţii precum Yale, Stanford, Universitatea din California de Sud şi UCLA.

Conform anchetatorilor, actriţa Felicity Huffman a fost înregistrată în timp ce discuta cu soţul ei, actorul William H. Macy, despre fraudarea testului susţinut de fiica lor. Macy nu a fost pus sub acuzare.

Pe lângă Felicity Huffman, în scandal este implicată şi actriţa Lori Loughlin. Aceasta din urmă este acuzată că, împreună cu soţul ei, designerul Mossimo Giannulli, a plătit 500.000 de dolari pentru ca cele două fiice ale lor să intre la USC (University of Southern California).

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu