Federica Mogherini: "Este important ca alegerile parlamentare din Republica Moldova să fie CORECTE, TRANSPARENTE şi LIBERE"

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat, vineri, că UE acordă o importanţă deosebită organizării unor alegeri parlamentare corecte, transparente şi libere în Republica Moldova.

"UE, şi nu doar UE, fie că este vorba de organizaţiile partenere, Consiliul Europei sau OSCE, importanţa absolută pe care o acordăm organizării de alegeri libere, corecte şi transparente. Asta este busola noastră şi asta discutăm constant cu partenerii noştri, nu doar din Estul Europei, ci peste tot în lume. Nu intru acum în prea multe detalii despre situaţia politică din Moldova pentru că regula noastră de aur mai ales când este vorba de parteneriatul estic este că noi discutăm cu ţările, cu populaţia acestor ţări, cu instituţiile acestor state. Nu este rolul Uniunii Europene să aibă un cuvânt de spus în legătura cu situaţia politică din ţară sau cu partidele politice din alte ţări", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, astăzi, la o conferinţa de presă, la care a fost prezent şi Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, potrivit mediafax.

Oficialul român a afirmat că prim-ministrul moldovean Pavel Filip a comunicat despre existenţa unei linii roşii care nu poate fi depăşită nici de către România, nici de alte state membre ale UE şi anume aceea legată de organizarea corectă şi democratică a alegerilor în Republica Moldova.

"În mod evident, una dintre problemele de la nivelul UE este legată de alegerile în două ţări cheie din zona parteneriatului estic. Este vorba de Republica Moldova, dar şi de Ucraina. În urmă cu 10 zile, acum două săptămâni, am făcut o vizită, la Chişinău, ocazie cu care, printre multe altele, când am discutat cu domnul prim-ministru, am spus foarte clar că pentru România, dar nu numai pentru România, pentru ţările Uniunii Europene, există o linie roşie care nu poate fi depăşită şi aceasta este legată de organizarea corectă, democratică şi eficientă a alegerilor în Republica Moldova. Am spus foarte clar că este un test esenţial de care depinde în continuare relaţia dintre Republica Moldova şi UE. Este un mesaj foarte clar pe care l-am dat", a declarat Teodor Meleşcanu, în contextul în care pe 24 februarie în Republica Moldova au loc alegerile parlamentare.

Teodor Meleşcanu a anunţat, că pentru prima dată, a organizat, la ambasada României din Republica Moldova, o întâlnire a tuturor partidelor neparlamentare din Republica Moldova cu înclinaţii şi cu viziune pro-europeană.

"Al doilea mesaj pe care l-am dat domnului prim-ministru este să nu rupă punţile de legătură cu alte partide din opoziţia neparlamentară cu orientare europeană, pentru că s-ar putea avea în vedere pornirea unei majorităţi pornind de la ideea europeană. Pentru prima oară am organizat o întâlnire a tuturor partidelor neparlamentare din Republica Moldova cu înclinaţii şi cu viziune pro-europeană. Sigur, (ne-am întâlnit n.r.) la Ambasada României. A fost foarte plăcut să vedem că toate structurile care există la nivelul societăţii sunt active. Şi aici ne-am asigurat că dăm un mesaj de respectare a modului în care se vor desfăşura alegerile libere şi corecte şi, în acelaşi timp, le-am spus şi reversul mesajului pe care i l-am adresat domnului Filip este că nu e bine să spui niciodată în politică. Deci şi pentru dânşii le-am dat un semnal că trebuie să aibă în vedere şi posibilitatea unor alte acţiuni”, a mai spus Meleşcanu.

Miniştrii de Externe din statele membre UE au participat, joi şi vineri, la Bucureşti, la o reuniune informală, cunoscută şi sub numele de Gymnich.

Aceştia au discutat despre criza politică din Venezuela, dosarul sirian şi relaţia UE-China. Reuniunea a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu