Federaţiile nordice îl susţin pe Aleksander Ceferin pentru un nou mandat în fruntea UEFA

Federaţiile de fotbal din nordul Europei şi-au dat acordul să îl susţină pe slovenul Aleksander Ceferin pentru un nou mandat ca preşedinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), potrivit agepres.ro.

Decizia de a susţine în unanimitate un nou mandat de patru ani pentru Ceferin a fost luată în weekend, când conducătorii federaţiilor din Danemarca, Insulele Feroe, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia s-au reunit în capitala Finlandei, Helsinki.

Fiecare asociaţie a trimis o scrisoare către UEFA cu decizia sa, se arată în comunicatul publicat marţi.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al UEFA vor avea loc pe 7 februarie 2019, în cadrul Congresului UEFA de la Roma.

Ceferin a fost ales la conducerea UEFA în 2016, în locul francezului Michel Platini, în completarea mandatului, după ce fostul internaţional a fost suspendat din fotbal în urma unei plăţi neloiale de 1,8 milioane euro făcute preşedintele FIFA. Suspendat iniţial pentru opt ani, Platini a apelat la TAS, care i-a redus sancţiunea la 4 ani şi aceasta se va încheia chiar după alegerile de anul viitor.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu