FC Costuleni a ajuns pe locul trei în Divizia Naţională, după un 2:0 cu Academia

Embed:

FC Costuleni a ajuns pe locul trei în Divizia Naţională, după ce a învins Academia cu scorul de 2-0. Sheriff a rămas lider în clasament în urma victoriei obţinute cu 5-0 în faţa formaţiei Speranţa Crihana Veche.

FC Costuleni a marcat primul gol în meciul cu Academia în minutul 33, prin Maxwell. Echipa antrenată de Lilian Popescu şi-a dublat avantajul în minutul 88, prin Negru, care a stabilit, totodată, şi rezultatul final. Aceasta a fost a noua înfrângere consecutivă pentru Academia, din tot atâtea partide jucate.

Într-un alt meci, Dinamo Auto a învins Olimpia cu 2-1, iar Sheriff a umilit Speranţa cu scorul de 5-0. Cu o zi mai devreme, Zimbru a învins Veris cu 1-0, iar FC Tiraspol a remizat cu Rapid, 1-1.

După nouă etape, Sheriff este lider, cu 22 puncte. FC Tiraspol ocupă poziţia a doua, având cu patru puncte mai puţine. FC Costuleni a urcat pe locul trei, Dacia pe patru, iar Veris a coborât pe locul cinci, toate trei formaţii având câte 16 puncte. Milsami a ajuns tocmai pe poziţia a şasea. În a doua parte a clasamentului se regăsesc Rapid, Zimbru, Speranţa, Dinamo-Auto, Olimpia şi Academia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu