FC Barcelona și Real Madrid au încheiat la egalitate partida tur din semifinalele Cupei Spaniei

FC Barcelona și Real Madrid au încheiat la egalitate partida tur din semifinalele Cupei Spaniei, scor 1-1. Cu Lionel Messi doar pe banca de rezerve, catalanii au început mai precaut disputa de pe Camp Nou, iar madrilenii - în forță. Lucas Vazquez a deschis scorul în minutul 6. Pasa de gol a fost oferită de francezul Karim Benzema.

Catalanii au putut restabili egalitatea în minutul 32, atunci când Ivan Rakitic a reluat balonul cu capul în bara transversală. În minutul 57, Barcelona a egalat grație insistenței brazilianului Malcom.

A fost primul gol marcat de mijlocașul în vârstă de 21 de ani într-un El Clasico al fotbalului spaniol.

Realul ar fi putut da lovitura de grație pe finalul partidei. Portarul Barcelonei Marc Andre Ter Stegen a ieșit hazardat, mingea a ajuns la Bale, care s-a grăbit însă și a tras în blocaj. A fost ultima mare ocazie a confruntării.
Returul se va desfășura pe 27 februarie, la Madrid.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu