FBI își menține poziția de a nu o pune sub acuzare pe Hillary Clinton în afacerea e-mailurilor

Poliția federală americană (FBI) își menține recomandarea de a nu o pune sub acuzare pe Hillary Clinton în afacerea e-mailurilor sale, după ce a examinat un nou lot de mesaje electronice la care a avut acces Huma Abedin, o colaboratoare foarte apropiată a sa, a anunțat duminică un membru al Congresului SUA, potrivit AFP citat de agerpres.ro.

Acest anunț favorabil candidatei democrate, într-o scrisoare pe care directorul FBI a adresat-o membrilor Congresului, ar putea da un nou impuls campaniei lui Hillary Clinton cu mai puțin de 48 de ore înainte de alegerile prezidențiale americane.

Echipa de campanie a candidatei democrate a salutat decizia FBI în legătură cu e-mailurile acesteia.

La sfârșitul lunii octombrie, FBI a anunțat că a început examinarea unor noi e-mailuri în cadrul investigației privind folosirea de către Hillary Clinton a unei adrese de e-mail personale pentru comunicarea de mesaje secrete în perioada când ea a condus Departamentul de Stat, mesaje pentru care ar fi trebuit să utilizeze serverul securizat al instituției.

Hillary Clinton a fost interogată în luna iulie de FBI pe acest subiect, iar câteva zile mai târziu Departamentul Justiției a decis să închidă dosarul, la recomandarea anchetatorilor care au precizat că elementele sunt insuficiente pentru a se avansa în acest caz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu