FBI a dejucat un atentat jihadist în SUA, prevăzut pentru 4 iulie, de Ziua Națională

FBI a dejucat un atentat jihadist în SUA, prevăzut pentru 4 iulie, de Ziua Națională a Statelor Unite. Astfel, Poliţia federală americană (FBI) a anunţat luni, 2 iulie, arestarea unui bărbat, susţinător al reţelei Al-Qaida, suspectat că ar fi planificat un atentat în oraşul Cleveland miercuri, 4 iulie, cu ocazia aniversării independenței, când e și Ziua Naţională a Statelor Unite, scrie liberatea.ro.

Demetrius Nathaniel Pitts, cunoscut şi sub numele de Abdur Raheem Rafeeq, a spus unui ofiţer FBI sub acoperire că intenţionează să ucidă militari şi familiile lor cu un vehicul încărcat cu explozivi, în acest oraş din statul Ohio.

Suspectul, care are cazier judiciar, a fost arestat şi încarcerat duminică, 1 iulie, fiind acuzat de sprijinirea unei organizaţii teroriste.

 
Născut în Statele Unite, Demetrius Pitts era monitorizat de luni de zile de poliţia federală, după ce a postat pe reţelele sociale mesaje de susţinere a Al-Qaida, şi după ce şi-a exprimat dorinţa de a recurge la violenţă armată.
La fel ca în multe alte oraşe din ţară, în Cleveland, situat în regiunea Marilor Lacuri, erau prevăzute miercuri focuri de artificii cu ocazia Zilei Independenţei, care marchează declaraţia de independenţă din 4 iulie 1776.

Totuși, imaginea acestei instituții încă are de suferit, pentru că vestea dejucării acestui atentat vine la puțin timp după ce un agent FBI a împușcat un bărbat, din greșeală, în timpul unui dans.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu