FAZĂ INEDITĂ în NHL: Alex Radulov a fost încurcat să marcheze în poarta goală

Embed:

Fază mai rar întâlnită într-un meci din liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă.

Pe finalul meciului dintre Dallas Stars și Florida Panthers, când gazdele conduceau cu 3-2, oaspeții au scos portarul și au introdus al 6-lea jucător în încercarea disperată de a egala. Gazdele au scăpat însă spre poarta goală și Alex Radulov se pregătea să înscrie, când, în ultimul moment, Mike Hoffman de la Florida Panthers a aruncat crosa şi l-a încurcat, pucul trecând pe lângă poartă. Chiar și așa, cum e comun în NHL în astfel de cazuri, arbitrul principal a acordat gol.

Stars au câştigat meciul cu Panthers cu 4-2 şi se află pe locul 7 în Conferinţa de Vest în condițiile în care în play-offul Cupei Stanley ajung primele 8 clasate.

Într-un alt meci, Carolina Hurricanes i-au învins pe Pittsburgh Penguins în seria de departajare. După partidă, jucătorii "uraganelor" au sărbătorit succesul într-un mod inedit. Pe ecran a fost difuzat un fragment din "Duck Hunt", un joc video celebru în anii '80, iar doi jucători au folosit crosele drept arme de vânătoare.

Coechipierii şi-au aruncat mănuşile pe gheaţă precum că acestea ar fi nişte raţe vânate.

Hurricanes se află tot pe locul 7, dar în clasamentul Conferinţei de Est.

Pe aceeaşi temă