Fază incredibilă la Campionatul European de Atletism! Mekhissi a rămas fără medalia de aur la proba de 3 000 de metri

Embed:
Decizie șocantă a organizatorilor Campionatului European de Atletism de la Zurich. Mahiedin Mekhissi a rămas fără medalia de aur la proba 3000 metri obstacole după ce și-a dat jos tricoul când mai avea doar câțiva zeci de metri până la linia de sosire.
 
Inițial, sportivul a fost sancționat cu un cartonaş galben, întrucât regulamentul forului european nu prevede descalificarea pentru o astfel de reacţie. Însă, în urma unei contestații făcute de Federaţia Spaniolă de Atletism, organizatorii au decis să-l descalifice pe Mahiedin Mekhissi și să-i retragă medalia.
 
Astfel, aurul i-a revenit lui Yoann Kowal, din Franța, polonezul Zalewski a primit medalia de argint. Bronzul i-a revenit spaniolului Angel Mullera, care iniţial se clasase pe locul 4. Atletul moldovean, Ion Luchianov, care acum reprezintă Rusia, s-a clasat pe locul cinci.
 
Nu este pentru prima dată când Mahiedin Mekhissi face gesturi nebune. 
 
În 2011, el şi-a luat la pumni un coechipier, iar în 2012 a bruscat o fetiţă de 14 ani care era mascota unei competiţii. Nu doar Mekhissi are parte de ghinion la Campionatul European de atletism. 
 
La aceeaşi probă, dar în calificări, un sportiv a suferit o căzătură groaznică, iar rusul Alexei Dmitric a fost aproape să-şi rupă piciorul la proba de sărituri în înălţime
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu