FĂRĂ PAŞI GREŞIŢI ÎN EUROLIGĂ. Fenerbahce Istanbul a dispus cu 89-65 de Buducnost

Embed:
Liderii nu au făcut paşi greşiţi şi au obţinut victorii în etapa a 14-a a Euroligii de Baschet. Prima clasată şi finalista din sezonul trecut, Fenerbahce Istanbul, a spulberat în deplasare cu 89-65 echipa muntenegreană Buducnost Podgorica.

La pauza mare scorul a fost egal, 40-40, însă turcii au dat lovitură în următoarele două sferturi. Fenerbahce a înregistrat a zecea victorie la rând.

ŢSKA Moscova s-a impus acasă cu 102-84 în faţa turcilor de la Anadolu Efes. Cel mai bun marcator în lotul "militarilor" a fost americanul Will Clyburn, care a acumulat 24 de puncte.

Barcelona a întrerupt seria de 4 înfrângeri consecutive, reuşind să învingă cu 77-70 o altă formaţie spaniolă, Baskonia Vitoria Gasteiz.

Tot în cadrul etapei a 14-a, Olympiacos Pireu a câştigat cu 98-77 confruntarea cu Gran Canaria Las Palmas.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu