Fără iarmaroace sezoniere în preajma Pieţei Centrale din Capitală

Primăria nu va mai organiza iarmaroace sezoniere în preajma Pieţei Centrale din Capitală. Autorităţile încearcă, astfel, să combată comerţul neautorizat şi să-i alunge pe vânzătorii ambulanţi de pe străzi. Între timp, comercianţii continuă să-şi vândă nestingherit produsele pe trotuare.

Nu-i sperie nici Poliţia, care doar săptămâna trecută a întocmit 120 de procese verbale şi a aplicat amenzi în valoare de peste 60 de mii de lei. Asta în timp ce pe teritoriul Pieţei Centrale sunt peste 300 de locuri libere. Comercianţii ambulanţi spun, însă, că administraţia minte atunci când afirmă că există locuri suficiente.

Primăria a interzis comerţul ilegal în jurul pieţei pe 20 ianuarie, decizie care a provocat nemulţumiri printre vânzătorii ambulanţi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu