FĂRĂ HIDROCENTRALE PE NISTRU. Anunţul a fost făcut de comisia de la Kiev

Embed:
Autorităţile ucrainene au renunţat la ideea de a construi şase hidrocentrale pe râul Nistru, aşa cum prevedea un proiect guvernamental elaborat în 2016. Decizia a fost luată în cadrul comisiei bilaterale, compusă din experţi de la Chişinău şi Kiev, privind dezvoltarea durabilă a bazinului râului Nistru.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Valentina Ţapiş, la acest rezultat s-a ajuns datorită interpelărilor periodice făcute de Chişinău.

"Asta este poziţia părţii ucrainene. Declaraţia părţii ucrainene a fost consemnate în procesul verbal care a fost semnat de către ambii copreşedinţi ai comisiei şi urmează a fi îndeplinită".

În cadrul evenimentului, părţile au convenit şi asupra efectuării unei expertize internaţionale care va stabili impactul pe care îl are Hidrocentrala de la Novodnestrovsk asupra râului Nistru. Ultimul studiu de acest gen avut loc acum aproximativ 40 de ani. Analiza repetată va costa aproape jumătate de milion de dolari. Studiul va fi efectuat până la sfârşitul acestui an.

"Ceea ce se vrea, se face acum, se elaborează studiul de impact al întregului complex asupra nodului hodroenergetic. Finanaţarea este acordată guvernului Republicii Moldova din partea ambasadei Suediei şi implimentator este PNUD Moldova."

Anterior, experţii moldoveni au constatat că în ultimii zece ani, nivelul apei în Nistru a scăzut cu până la 10 la sută. De vină ar fi cele trei hidrocentrale care aparţin ucrainenilor şi care folosesc aproape 80 la sută din volumul de apă. Următoarea şedinţă a comisiei comune moldo-ucrainene de evaluare a problemelor ecosistemului râului Nistru se va desfăşura în luna octombrie.
Pe aceeaşi temă