Fără Dmitri Rogozin în noul guvern de la Moscova. Medvedev nu l-a inclus în lista de vicepremieri

Embed:

Dmitri Rogozin, viceprim-ministru în fostul guvern de la Moscova, nu îşi va păstra funcţia în noul executiv. Prim-ministrul propus de Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, nu l-a inclus pe Rogozin în lista de vicepremieri. De altfel, din cei nouă viceprim-miniştri, doar trei îşi vor păstra funcţiile în viitorul guvern.

Dmitri Rogozin, care se ocupa de industria de apărare a Rusiei şi era reprezentantul special al Kremlinului pentru regiunea transnistreană, a fost declarat anul trecut persona non-grata în ţara noastră. Decizia a fost luată din cauza declaraţiilor jignitoare la adresa Moldovei.

Scandalul a fost declanşat în contextul în care Rogozin nu a putut ajunge în ţara noastră, după ce România a interzis avionului în care se afla oficialul rus să survoleze spaţiul său aerian. Vicepremierul rus are interdicţie de tranzit sau deplasare în statele membre UE. El a încercat să evite sancţiunea şi se îmbarcase la bordul unei curse aeriene civile.

Demnitarul rus nu era la prima acţiune provocatoare. În 2014, în urma unui incident similar, Rogozin a ameninţat România că se va întoarce la bordul unui bombardier rusesc. Preşedintele român de atunci i-a dat imediat replica: nu se ştie câtă vodcă a băut Rogozin înainte de a face acele ameninţări, a declarat Traian Băsescu. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu