Fantome, schelete, pisici negre şi lilieci. Locatarii unui bloc din Capitală vor sărbători Halloweenul

Embed:

Locatarii unui bloc din Capitală au decis să sărbătorească pe cinste Halloweenul. Special pentru această zi, au adus dovleci şi au confecţionat din hârtie fantome, schelete, pisici negre şi lilieci. Decoraţiunile spectaculoase nu trezesc deloc groază, ci dimpotrivă, le ridică buna dispoziţie atât copiilor, cât şi maturilor.

Aparent, clădirea de pe strada Alba-Iulia nu se deosebeşte de celelalte, dar imediat ce intri în scară, te pomeneşti în atmosfera Halloweenului.

"Decorul pe care îl vedeti, practic nu m-a costat nimic. Avem ce avem. Locatarii care au dorit au paricipat la decorare, au adus bostani de la ţară. S-a cheltuit foarte puţin, dar bunătatea sufletească e cu mult mai mare", a menţionat Tatiana Eminova, administratoarea blocului.

Oamenii sunt încântaţi şi spun că nu le este deloc frică de personajele îngrozitoare care atârnă pe pereţi, uşi şi chiar în lift: "Este frumos, admirabil, cu plăcere venim acasă".

Autorii iniţiativei spun că nu este pentru prima oară când blocul este astfel decorat. Aici toate sărbătorile sunt întâmpinate cu elemente tradiţionale, se pregătesc bucate şi chiar se organizează matinee.

Halloweenul este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie în mai multe ţări ale lumii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu