Fanii formaţiei U2 pot sta liniştiţi: Bono a anunţat că şi-a recăpătat vocea

Fanii formaţiei U2 pot sta liniştiţi: Bono a anunţat că se simte bine şi că şi-a recăpătat vocea, după incidentul de la sfârşitul săptămânii, când a fost nevoit să îşi întrerupă concertul de la Berlin.

Formaţia irlandeză a anunţat că spectacolul a fost reprogramat pentru luna noiembrie, iar fanii pot veni cu aceleaşi bilete

"Mulţumesc. Sincer vă spun, înainte de a pleca de la cabine, eram gata să urc pe scenă şi să cânt. Dar ceva s-a întâmplat şi nu cred că vom putea continua. Nu e corect faţă de voi", a spus solistul trupei U2, Bono.

În aplauzele fanilor, membrii formaţiei s-au retras de pe scenă, iniţial pentru 10 minute.

Un medic l-a consultat pe Bono şi a constatat că solistul şi-a pierdut temporar vocea. Medicul i-a spus că nu sunt probleme grave, dar i-a recomandat să suspende concertul şi să-şi odihnească vocea.

Formaţia U2 a început săptămâna trecută turneul european "Experience + Innocence".

Următoarele concerte sunt programate la Koln şi Paris.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu