Fanii Daciei au făcut spectacol la Odesa. Echipa a fost susţinută de un număr record de suporteri

Embed:

Dacia a fost susţinută la Odesa de un număr record de suporteri într-un meci din deplasare în cupele europene. La partida cu Cernomoreţ au fost prezenţi 150 de fani din Moldova. Suporterii Daciei au făcut spectacol atât pe malul Mării Negre, cât şi în tribune.

Suporterii Daciei au plecat la Odesa să-şi susţină favoriţii în meciul cu Cernomoreţ în dimineaţa zilei de joi, când a fost programată partida. Fanii au ajuns la destinaţie cu câteva ore înainte de meci şi au făcut spectacol pe malul Mării Negre.

"Malul Mării ne-a întâlnit binişor, e liniştit totul, până când".

"Ne-am scăldat şi am mai servit puţin".

Cu jumătate de oră înainte de începutul meciului, suporterii de la Chişinău au încins atmosfera în preajma stadionului Cernomoreţ. Dacia a fost susţinută la Odesa de un număr record de suporteri într-un meci din deplasare în cupele europene. În tribunele stadionului Cernomoreţi au fost prezenţi 150 de fani din Moldova.

După meci, suporterii Daciei au rămas dezamăgiţi de evoluţia favoriţilor.

"Slab a jucat Dacia. Nici un şut poartă nu a avut, cum vreţi să mai fie fotbal adevărat în campionat".

"Au fost slab pregătiţi, dar totul este înainte şi va fi totul normal. Noi suntem pentru ai noştri, Moldova înainte!"

De cealaltă parte, suporterii formației din Odesa au plecat fericiţi de la stadion după victoria echipei Cernomoreţ.

"Slavă Domnului că am reuşit să învingem. M-am rugat foarte mult pentru această victorie".

"Aveţi o echipă foarte bună, noi o iubim şi o respectăm. Vreau să urez fericire echipei voastre, dar și formaţiei noastre".

La meciul Cernomoreţ - Dacia au asistat, în total, 20 de mii de spectatori.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu