Factorii din jurul nostru care sporesc riscul de infarct și atac cerebral

Dacă trăiți aproape de aeroport sau de autostradă, cel mai probabil veți avea probleme cardiovasculare. Un nou studiu spune că zgomotele puternice din jurul nostru ne cresc riscul de infarct și atac cerebral.

Motoare turate, claxoane de mașini, decolări și aterizări de avioane. Sunt sunete pe care unii dintre noi le aud zilnic. Și le pot pune viața în pericol pentru că amplifică activitatea acelei zone din creier responsabilă cu răspunsul la stres.

Din această cauză, apare și o inflamare a vaselor de sânge. Ceea ce îi face de cel puțin trei ori mai predispuși la un infarct sau un AVC, spun cercetătorii americani, potrivit Digi24.ro.

Ei au realizat studiul pe 500 de subiecți cu o vârstă medie de 56 de ani, care la început nu aveau probleme de inimă. În următorii cinci ani, 40 dintre ei au suferit un astfel de eveniment cardiovascular.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu