Fac studii superioare şi nu au un loc de muncă

Embed:

Facem studii superioare, dar când obţinem diploma în mână, nu avem unde ne angaja. Sau... ne găsim un serviciu, dar este prost plătit. Aşa se face că în ultimul timp, tot mai multe persoane, care au o facultate în spate, ajung să practice meserii la care nu s-au aşteptat niciodată.

După absolvirea facultăţii de psihologie, Diana s-a ales cu o diplomă de studii superioare. Se pare ca de această dimplomă nu avea, însă, nevoie nimeni.

"Eu mi-am ales profesia pentru că întotdeauna m-a interesat psihologia, pedagogia. Îmi plăcea să lucrez cu copiii, să lucrez profesoară, să învăţ mereu ceva nou şi să pot împărtăşi aceste cunoştinţe", a spus tânăra.

Visele i s-au spulberat, însă, imediat după absolvirea facultăţii.

"În principiu, nu prea sunt locuri de muncă unde e nevoie de specialişti tineri, anume tineri. Salariul în acest domeniu este atât de mic, încât nu ai putea trăi din el. Iar specialiştii tineri sunt acceptaţi doar în calitate de practicanţi şi de cele mai multe ori, nu li se plăteşte", a menţionat Diana.

Motiv pentru care, ea a început să-şi caute de lucru în alte domenii. Şi a găsit. Acum lucrează la un centru privat, tunde câini.

"Dacă e să comparăm salariul unui psiholog cu acesta, aici salariul este mult mai mare. Nici acest salariu nu este, însă, suficient de bun pentru mine, întotdeauna trebuie să tindem spre mai mult", consideră Diana.

Totuşi, fata pare a fi mulţumită de noua ei profesie: "Ştiţi, îmi place foarte mult lucrul creativ. Este şi asta o creaţie. Îmi aduc animăluţe, sunt diferite, dar majoritatea care vin aici sunt murdare, cu blana încâlcită. Să creezi din asta ceva frumos este o plăcere personală, să înţelegi că tu ai creat asta".

Doar că această meserie nu poate fi învăţată la vreo şcoală din Moldova.

Vladimir Vahmeanin este învăţător. Învaţă deja a doua promoţie de copii. Prima este acum în clasa a şasea.

"Unii dintrei ei participă la Olimpiade, ceea ce este foarte plăcut. Se datorează asta cunoştinţelor pe care le-am dat eu ori nu, faptul că participă la olimpiade şi ocupă anumite locuri mă bucură. Este foarte plăcut", a mărturisit Vladimir.

Chiar dacă salariul de profesor nu este prea mare, el spune că nu ar putea renunţa vreodată la această profesie: "Îmi place foarte mult. Şi nu pentru că îmi aduce un venit, cred că m-aş fi putut regăsi şi în alte domenii care să-mi aducă venit. Dar lucrul acesta îmi place foarte mult, mă simt foarte confortabil aici şi sper că aduc folos".

"Eu consider că el este cel mai bun profesor", a spus Daniil, unul dintre elevi.

"El este bun la suflet, mereu ne ajută, ieşim în excursii uneori. Este interesant să scrii lucrări de control cu el", a spus Iulia, elevă.

"El este bun, cel mai bun profesor dintre toţi, şi este foarte răbdător", susţine Ivan, elev.

Deşi plăcerea de a fi profesor e mare, salariul pe care-l primeşte nu-i ajunge pentru existenţă. Aşa că Vladimir a fost nevoit să-şi mai găsească un job. De şapte luni, este DJ la un post de radio din Capitală.

"La cel al doilea loc de muncă m-am hotărât, probabil, exact în momentul când m-am angajat la primul. Pentru că lucrând aici, în şcoală, mi-a fost clar că venitul pe care îl voi avea nu are cum să-mi ajungă. Şi starea financiară a familiei nu era prea bună la acel moment. Acum am familia mea, trebuie să mă gândesc cum să o asigur, astfel încât să ne simţim cu toţii bine şi eu aş vrea să stau liniştit că în familia mea toţi sunt în siguranţă", a spus Vladimir.

Cristina a facut masterul în business şi administrare. O diplomă care în mod normal, ar trebui să-i dea un viitor. Dar realitatea e alta…. De câteva luni, Cristina vine la o şcoală profesională din Capitală, să înveţe croitorie.

"Eu am făcut finanţe şi asigurări în incinta ASEM-ului şi după asta, am hotărât să fac şi masteratul la business şi administrare. Am lucrat contabil. Însă nu a fost ceea la ce m-am aşteptat eu... şi din punctul vedere al salariului", a relatat Cristina.

Ea spune că şi-a ales facultatea ţinând cont mai degrabă de modă, decât de propriile interese: "Da, pot spune, un trend. Toţi fac finanţe şi drept, cam aşa se împărţeau în finanţe şi drept şi tu o să te duci de o simplă croitoreasă? Adică ce-i asta? Studii superioare, toţi trebuie să aibă studii superioare".

La fel ca şi Cristina îşi aleg profesiile mulţi absolvenţi de licee. Statisticile arată că, aproximativ 70 la sută dintre absolvenţii universităţilor devin, în final, şomeri.

Cristina spune că prima ei alegere a fost o greşeală şi crede că îi va fi mai simplu să câştige bani din meseria pe care o învaţă acum: "Dacă eram în clasa a 12-a şi mi se oferea ocazia să aleg, alegeam croitoria, nu mai făceam şi facultatea de finanţe şi masteratul. Mai degrabă găseşti în domeniul croitoriei, decât finanţe şi după părerea mea, din câte am văzut, este mai bine plătit decât un începător în finanţe".

Experţii în domeniu îi dau dreptate. Meseria pe care a ales-o este printre cele mai solicitate pe piaţa din Moldova.

"La momentul de faţă, statistica ne arată că sunt cele mai solicitate pe piaţa forţei de muncă persoanele cu funcţii muncitoreşti, cusători, croitori, bucătari, cofetari", a declarat Ala Cuciuc, şeful secţiei Informare, Agenţia forţei de muncă.

Directorul şcolii de meserii spune ca în ultimul timp, tot mai multe persoane cu studii superioare vin aici pentru a se recalifica.

"Noi pe piaţa muncii din Moldova avem nevoie de muncitori calificaţi cu studii. Şi nu trebuie să ne temem că a absolvit universitatea şi lucrează muncitor de rând. Dacă luăm America ştiţi că 60 de procente cu studii superioare sunt muncitori, dacă luăm Japonia - sunt 80 de procente. Absolvenţi fără lucru, care vor să muncească, nu avem. Cu profesia aceasta, omul fără pâine şi unt nu rămâne", a subliniat Ilie Pădureţ, director şcoala profesională.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu