Expresul PDM, în turneu prin Moldova. Care sunt direcţiile de dezvoltare propuse de democraţi (VIDEO)

Embed:

Scutiri de taxe şi impozite pentru companiile care vor angaja tineri specialişti, dar şi majorarea indemnizaţiei unice la naştere. Sunt doar câteva direcţii de dezvoltare a economiei propuse de democraţi şi discutate cu cetăţenii în cadrul vizitelor organizate în raioanele ţării.

Candidatul PDM pentru funcţia de deputat Valentina Buliga a avut o întrevedere cu localnicii din satul Beştemac, raionul Leova. Ministrul degrevat al Muncii a menţionat că pentru anul viitor, indemnizaţia unică la naştere nu trebuie să fie mai mică de 4.800 de lei.

"Am reuşit să punem temelia unui sistem sigur de protecţie a familiilor şi copiilor din Moldova. Un loc de muncă existent, deja familia întregită, deja un nivel de bunăstare asigurat, un salariu la timp, o protecţie socială sigură", a spus Valentina Buliga.

Democratul Sergiu Sârbu a mers în oraşul Iargara, din acelaşi raion. Acolo a participat la festivalul "Toamna de aur", organizat de elevii unei şcoli, unde a făcut şi câteva cumpărături.

Vicepreşedintele PDM, Valentina Stratan, le-a vorbit localnicilor din raionul Teleneşti despre importanţa susţinerii tinerilor specialişti.
 
"Statul este obligat să creeze condiţii de stimulare a tuturor agenţilor economici şi a companiilor, care creează locuri de muncă şi beneficiari sunt, în primul rând, tinerii. Mă refer aici la facilităţi fiscale, vacanţe fiscale, scutiri de taxe până când aceştia îşi iau avântul", a spus vicepreşedintele PDM, Valentina Stratan.

Iar Marcel Răducan a vizitat cariera de piatră din satul Brânzeni, raionul Edineţ, unde le-a vorbit muncitorilor despre atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea regională.

"Crearea facilităţilor pentru investiţii pentru ca întreprinderea dumneavoastră să activeze cât mai mult, să susţineţi acele investiţii care sunt în industria de construcţii. Totul se reduce la posibilitatea de avea un loc de muncă aici, acasă", a menţionat ministrul degrevat al Construcţiilor, Marcel Răducan.

Oamenii au salutat acţiunile formaţiunii.

"Partidul Democrat ar putea face acest lucru. Să atragă tineretul la sat, ca să-i angajeze în câmpul muncii şi să le ofere un lucru decent".

"Unirea cu UE ne-ar ajuta să atragem cât mai multe investiţii şi să creăm locuri de muncă".

"Acest plan este foarte bun, mai ales pentru tinerii întreprinzători, care ar putea să angajeze tineri şi ar putea să aibă ajutor din partea statului".

Expresul PDM se va desfăşura în toată ţara până în data de 26 noiembrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu