Expoziție excepțională! Invențiile lui Leonardo da Vinci, prezentate la Muzeul Național de Istorie

Embed:

Muzeul Național de Istorie va găzdui, începând de astăzi, o expoziție excepțională a invențiilor lui Leonardo Da Vinci. Colecția conţine peste 200 de exponate, printre care 50 de modele de utilaje, proiectate acum 500 de ani de cea mai importantă figură culturală a Renașterii.

Înainte de deschidere, organizatorii s-au grăbit să pună la punct toate detaliile. 

Expoziția prezintă geniul lui Leonardo da Vinci ca inventator şi om de ştiinţă. Lucrările fac parte din singura expoziție mobilă din lume, care a ajuns pentru prima dată şi în țara noastră.

"Negocierile au durat mai bine de un an. Expoziția circulă din 2006 prin mai multe țări ale lumii, de aceea noi am așteptat să se elibereze modelele, dar și spațiul muzeului. Cheltuielile pentru transportarea exponatelor sunt foarte mari, peste două 200.000 de euro. Nu știm nici măcar dacă ne vom răscumpăra cheltuielile", a declarat organizatorul expoziției, Dumitru Sergheev.

Mașini de război, aparate de zbor, utilaje pentru construcții, dar și pentru manufacturare, toate sunt expuse, aici, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Modelele sunt realizate din lemn și respectă întocmai schițele lui Leonardo Da Vinci, care nu au fost reproduse în timpul vieții lui.

Pe lângă diversele aparate, la expoziție sunt prezentate şi copii ale celor mai renumite manuscrise, note de anatomie, dar și reproduceri ale capodoperelor lui Da Vinci. Toate au fost realizate de specialiști italieni.

Cei care vor vizita colecția și vor să afle mai multe detalii, pe lângă un ghid, pot apela şi la o aplicaţie care poate fi descărcată pe telefon.

"Se poate folosi aplicația audio a ghidului, care o puteți descărca de pe telefonul dumneavoastră. Găsiți Da Vinci Inventions, cu o singură tastare o descărcați. La fel, în muzeu sunt instalate două televizoare touch screen. Pe ele, la fel, puteți alege limba rusă sau română și să alegeți ce vă interesează: invenții, anatomia, epoca renașterii și așa mai departe", a spus organizatorul expoziției, Veaceslav Crețu. 

Expoziția va fi deschisă timp de două luni. Prețul biletelor variază între 80 și 120 de lei. Pentru serviciile ghidului, vizitatorii vor trebui să achite suplimentar 100 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu