Explozie la un bancomat din Arad, provocată de hoţi care încercau să scoată bani din aparat

O explozie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat aflat lângă un magazin din oraşul Arad, fiind provocată de hoţi care au încercat astfel să scoată bani din aparat, scrie mediafax.ro.

Explozia a avut loc, în jurul orei 01.30, la un bancomat aflat pe str. Tunarilor din oraşul Arad, lângă un magazin, şi a fost una de mică intensitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, luni dimineaţa, că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o parte din peretele de rigips care acoperea bancomatul.

“Am fost solicitaţi să intervenim de către firma care asigură paza în acea locaţie. Am intervenit cu o autospecială, incendiul nu a fost de mari dimensiuni, l-am stins în două minute”, a afirmat George Pleşca.

La locul incidentului s-au deplasat şi poliţiştii arădeni, care au deschis o anchetă.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au confirmat că a fost vorba de o explozie provocată de hoţi care au intenţionat să scoată astfel sumele de bani din aparat. Oamenii legii urmează să stabilească prejudiciul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu