Explozie la o fabrică de vinuri din Tvardiţa: Câţiva angajaţi s-au ales cu arsuri grave

Embed:

Trei muncitori de la o fabrică de vinuri din Tvardiţa au ajuns în stare gravă la spital, după ce o cisternă a explodat. Doi dintre bărbaţi au fost aduşi la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie din Capitală, iar cel de-al treilea rămâne internat în stare critică la spitalul din Ceadîr- Lunga.

Potrivit medicilor, explozia s-a produs pe 10 mai. Incidentul, însă, a devenit cunoscut după ce un telespectator Publika TV a telefonat la redacţie. Potrivit lui, în cisternă era o concetraţie mare de alcool, iar explozia s-a produs în timpul lucrărilor de sudură.

Doi bărbaţi au fost aduşi astăzi la Chişinău, iar medicii de la Ceadîr- Lunga sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a celui de-al treilea care rămâne la Ceadîr Lunga.

"Starea pacientului este extrem de gravă. Se află în secţia de reanimare a doua zi după o explozie. Este rezervat pronosticul pentru viaţă", spune medicul reanimatolog de la Spitalul din Ceadîr - Lunga, Valeriu Plătică.

Starea de sănătate a bărbaţilor internaţi la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie din Capitală este gravă, dar stabilă, spun doctorii.

"Unul din ei este internat la terapie intensivă cu arsuri pe o suprafaţă de 40 la sută. Celălalt mai în vârstă este internat în salon general. Pacientul care a rămas în Ceadir Lunga, de 52 de ani, are arsuri mai mai grave. Arsurile sunt cam pe 60% din suprafaţa corpului", susţine şeful Secţiei Leziuni Termice al Spitalului Clinic de Traumatologie şi Ortopedie din Capitală, Octavian Cirimpei.

Reprezentanţii fabricii de vinuri nu au fost de găsit pentru comentarii.

 


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu