Explozie în sectorul Râşcani. ASP oferă gratuit, în regim de urgenţă, acte de identitate locatarilor care au avut de suferit

Embed:

Agenţia Servicii Publice (ASP) a început de azi să le elibereze locatarilor în regim de urgenţă şi gratuit acte de identitate noi.

Prima persoană care şi-a ridicat certificatul de naştere şi buletinul de identitate e femeia în apartamentul căreia a explodat butelia cu gaz.

Pentru că aceasta se află în Reanimare la Spitalul de Urgenţă, la oficiu s-a adresat sora ei care a şi primit actele. Tânăra este în stare de şoc şi a refuzat să vorbească în faţa camerelor.

"Ceilalti cetateni, care au ramas fara acte de identitate in urma exploziei se pot adresa la celula de criza la fata locului, sau la subdiviziunea ASP de pe strada Alexandr Puskin. Pentru cei care nu se pot deplasa la cerere vom trimite un oficiul mobil de documentare", a spus Laura Ignat, şef al Serviciului de presă Agenţia Servicii Publice.

Pentru a-i scuti să mai facă un drum până la oficiul ASP, funcţionarii au decis să vină în faţa blocului de pe bulevardul Moscova cu tot echipamentul necesar pentru perfectarea actelor chiar pe loc.

Consiliul Municipal Chişinău a alocat astăzi 10 milioane de lei pentru lucrări de proiectare şi reparaţie la blocul de pe bulevardul Moscova, distrus în urma exploziei unei butelii cu gaz. Alte trei milioane de lei au fost repartizaţi pentru a ajuta victimele din apartamentele distruse. Aleşii locali s-au întrunit astăzi într-o şedinţă de urgenţă, la solicitarea primarului interimar Ruslan Codreanu.

De asemenea, la propunerea edilului, CMC a modificat destinaţia a 10 milioane de lei, alocaţi anterior pentru procurarea locuinţelor sociale. Banii vor fi cheltuiţi pentru apartamente speciale, care vor fi utilizate în situaţii excepţionale.

"Să avem spaţiu de manevră în caz că se întâmplă astfel de tragedii. Să putem interveni imediat cu câteva apartamente pentru oameni care au nevoie de cazare urgentă. Vorbim de 10 milioane şi de procedura de achiziţie a acestor apartamente", a spus Ruslan Codreanu, primar interimar general al Capitalei. 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu