Explozia unei butelii de gaz a provocat un incendiu într-o suburbie bălţeană

Embed:

O butelie de gaz a explodat într-o gospodărie din satul Elizaveta, municipiul Bălţi. Din cauza deflagraţiei puternice au fost distruse acoperişul şi bunurile din încăpere. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Pompierii au fost alertaţi de stăpânii locuinţei. Oamenii au reuşit să stingă însă focul până la venirea salvatorilor, care i-au ajutat să scoată lucrurile din încăperea afectată de explozie.

"Am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La faţa locului, incendiul era lichidat deja de locatari. Am executat lucrări de copertare  a acoperişului şi de stingere a elementelor construcţiei ce mocneau", a spus un pompier.

Oamenii din sat spun că au auzit o bubuitură puternică, dar nu și-au dat seama ce s-a întâmplat:

”Noi n-am simțit nimic. Am crezut că poligonul așa buhnește. Doamne ferește, bine că nu erau copii, că nu era nimeni acolo.”

”Flacăra nu se vedea de aici. Numai s-a auzit buhnitura și s-a luminat totul aici. Butelia de la aragaz. Am înțeles că avea scurgeri și nu știu ce au aprins focul.”

”Da, mulţi folosesc buteliile şi îi periculos totuşi.”

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, circumstanţele exacte ale izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite. Estimările preliminare arată însă că focul ar fi izbucnit din cauza exploatării necorespunzătoare a buteliei de gaz.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu