EXPLOZIA din centrul Capitalei: Rudele disperate ale victimelor încearcă să obţină informaţii (VIDEO)

Embed:

Potrivit celor mai recente informaţii, prezentate de către medicii de la Centrul Republican de Leziuni Termice, 13 persoane au fost internate. 12 se află în această instituţie, iar o femeie la spitalul de urgenţă din Capitală. 

ALERTĂ ÎN CHIŞINĂU. O explozie s-a produs într-o clădire din apropierea Pieţei Centrale. Sunt răniţi (VIDEO)

La Centrul Republican de Leziuni Termice au fost aduse 12 persoane, dintre care doi pacienţi sunt în stare gravă.

Acest bărbat povesteşte că a mers să ia masa când s-a produs explozia:

"- M-am dus să mănânc la o cantină în piata şi a explodat nu ştiu ce, nici nu am reuşit să ies, am ars puţin. - Erau mulţi acolo? - În jur la vreo 11-12 persoane".

NO COMMENT: Urmările exploziei din apropierea Pieţei Centrale în 50 de secunde (VIDEO)

La spital au venit rudele victimelor. Oamenii, disperaţi, încercau să obţină informaţii despre starea celor apropiaţi:

"Fratele soţului, acum.. a sunat cineva străin de pe un număr străin, spunând că o butelie în Piaţa Centrală a explodat şi sunt foarte mulţi răniţi, sunt foarte multe ambulanţe".

Femeia din imagini îşi căuta disperată fiul şi nora:

"Noi nici nu ştim în ce stare, am venit de la serviciu. Doamne. - Da ei ce făceau în cafenea? - Lucrau. Nora era bucătăreasă".

Mărturii şocante ale martorilor exploziei de lângă Piaţa Centrală: "Lumea a ieşit cu foc în cap" (VIDEO)

Unul dintre medicii de urgenţă a declarat că trei persoane sunt în stare gravă.

"Trei gravi. Sunt în reanimare. Restul sunt în stare medie. Trei persoane în stare uşoară. Toţi sunt bandajaţi şi repartizaţi în secţii. Majoritatea, mâinile, faţa şi la unele persoane şi spatele a nimerit. Doi pacienţi care-s în reanimare au 50% leziuni termice", a explicat medicul Spitalului de Urgenţă, Valeriu Mucouza.

La spitalul de urgenţă din Capitală a fost internată o persoană.

"A fost adusă o pacientă în stare gravă. Deja internată în secţia reanimare. Femeia are 35 de ani. E cu leziuni termice a feţei, căilor respiratorii. Se întreprind toate măsurile necesrae pentru stabilizarea stării generale", a specificat şeful Departamentului de Urgenţă al Institutului de Medicină Urgentă, Igor Curov.

Directorul spitalului spitalului clinic republican "Emilian Coţaga", Janeta Buliga, a declarat că printre răniţi nu sunt copii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu