Expertiza care arată că poliţistul Ion Perju a lovit în Valeriu Boboc va fi anexată la dosarul 7 aprilie

Embed:

Judecătoria Buiucani a decis că expertiza specialiştilor SUA, privind imaginile video surprinse în timpul protestelor din aprilie 2009, va fi anexată la dosar. Potrivit rezultatelor acesteia, poliţiştul Ion Perju l-ar fi lovit pe Valeriu Boboc.

Expertiza, efectuată de Departamentul Investigaţii Computerizate şi Examinarea Probelor din Statele Unite, arată că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, poliţistul Ion Perju a fost surprins de camerele de luat vederi, de pe clădirea Guvernului, aplicându-i lovitura lui Valeriu Boboc. Asta cu toate că Ion Perju susţine că, nu el este cel care apare în imagini.

Potrivit experţilor americani, Ion Perju apare în şase secvenţe video, alergând spre victimă şi apoi lovind-o.

Şi procurorul pe acest caz, Vladimir Moşneaga, a declarat pentru Publika TV că imaginile expertizei demonstrează că bărbatul care îl loveşte pe Valeriu Boboc este într-adevăr Ion Perju. De cealaltă parte, avocatul lui Perju, Anatol Cechir, susţine că nici nu ar exista o asemenea expertiză.

Autorităţile de la Chişinău au cerut efectuarea unei expertize în Statele Unite încă în 2010.

loading...

Lasă un comentariu