Experţi: Votul mixt este o soluţie - va permite reducerea polarizării populației

Embed:

Actualul sistem electoral trebuie modificat, deoarece nu asigură o majoritate parlamentară stabilă. Sunt concluziile unui studiu, realizat de Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.

Potrivit autorilor, introducerea sistemului electoral mixt ar putea înlătura aceste riscuri şi ar garanta continuarea reformelor.

"Sistemul electoral actual, din păcate, nu produce acele efecte care au fost gândite din start, diferenţe în societate se transferă în legislativ, există probleme de coalizare pentru a forma un guvern stabil, gradul de fragmentare şi instabilitate a coaliţiilor şi guvernelor este foarte înaltă în toată perioadă aceasta de timp", scrie directorul CREDO, Sergiu Ostaf.

Autorii studiului precizează că, în cadrul actualului sistem electoral, în Parlament ajung trei-patru partide partide, care, de multe ori, nu pot ajunge la o înțelegere, ceea ce generează crize politice.

Potrivit lui, sistemul mixt va permite reducerea polarizării populației.

Şi asta deoarece în Parlament vor exista mai puține grupuri militante radicale.

PUBLIKA.MD aminteşte că, proiectul privind introducerea sistemului electoral mixt a fost aprobat săptămâna trecută în Parlament. Documentul prevede că 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 - direct de cetăţeni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu