Exemplu demn de urmat. Gunoiștea din satul Taraclia, transformată în pădure (FOTO)

Embed:

Satul Taraclia din raionul Căuşeni poate servi drept exemplu pentru întreaga ţară. În primăvara acestui an, autorităţile locale au reuşit să scape localnicii de mirosul neplăcut şi priveliştea jalnică de la marginea satului, unde până nu demult se întindea o mare de deşeuri. Un consilier local a obţinut un grant iar banii i-a folosit la transformarea gropii de gunoi într-o pădure. 

Timp de peste 30 de ani, oamenii din Taraclia au dus deşeurile menajere la groapa de gunoi de la marginea satului. Pentru că situaţia devenea deplorabilă, au decis să schimbe ceva. Aşa că, acum opt luni, la iniţiativa autorităţilor, care au obţinut un grant european, localnicii au început munca şi au plantat peste două mii de copaci pe teritoriul care se întinde pe aproximativ două hectare.

"Era foarte mult gunoi care trebuia să-l îngropăm, am convenit că e cel mai bine.Am sădit iniţial din cadrul proiectului o mie de pomi de frasin, arţar şi salcâm.A contribuit localitatea cu încă o mie de pomi", a precizat Pelaghia Traci, consilier local.

Pentru că trebuia soluţionată şi problema deşeurilor menajere, a fost creat un serviciu special care se ocupă de colectarea şi depozitarea acestora într-un loc autorizat:

"Era mult gunoi împrejur. Când bătea vântul ele erau aduse. Prin câmpii, oamenii aveau păpuşoi şi era foarte greu. Acum este mai curat. Sunt copaci. E frumos." 

"Era greu de dus. Mulţi aduceau aici şi făceau murdărie. Acum duc toţi la deal acolo. E curat, iaca scoatem deşeurile şi le ducem. Vine tractorul, le încarcă şi le duc."

"E foarte bine, că decât să îl ducem în râpă, undeva să facem murdărie, vine şi l-a luat şi în ogradă e curat şi sufletul mi-i curat, împlinit."

Proiectul a dus şi crearea mai multor locuri de muncă pentru localnici. Gheorghe Sârbu transportă deşeurile cu propriul tractor:

"În fiecare vinere şi sâmbătă, două zile în săptămână muncim. Badaprosti, foarte bine ne înţelegem cu oamenii, lucrăm împreună, băieţii nu ne supără."

Proiectele de salubrizare nu se opresc aici. Pe drumul principal al satului vor fi instalate tomberoane.

"Ne-am dori ca pe viitor să avem o autospecială pentru evacuarea deşeurilor. Fiecare gospodărie să aibă un tomberon, chiar ne-am planificat pentru anul viitor", a menționat Vladimir Cucereavîi, primarul satului Taraclia.

În satul Taraclia locuiesc peste patru mii de oameni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu