EXCLUSIV! Interviu cu comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht: Moldova ar putea semna Acordul de Liber Schimb cu UE la toamnă

Embed:

Moldova ar putea semna Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană în toamna anului 2013. De această părere este comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht. Într-un interviu exclusiv pentru Publika TV, oficialul a declarat că mărfurile moldoveneşti, în special cele agricole, ar putea ocupa o poziţie demnă pe piaţa europeană.

Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, face prognoze optimiste în privinţa semnării Acordului de Comert Liber, Aprofundat şi Comprehensiv.

"Eu cred că este destul de real să finalizăm discuţiile către următorul Summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc în Lituania, în septembrie anul viitor. Noi vorbim despre un termen de un an şi jumătate şi sunt convins că discuţiile vor continua. Deci, este un lucru destul de real", a declarat oficialul european.

Potrivit lui De Gucht, accentul va fi pus pus pe calitatea produselor. Adaptarea normelor şi standardelor interne la cerinţele Uniunii Europene va deveni tema principală a discuţiilor.

"Dacă veţi examina mai atent situaţia privind livrările de produse moldoveneşti în UE, veţi vedea că Moldova nu a îndeplinit cotele acordate. Acest lucru se explică prin faptul că produsele voastre nu întotdeauna corespund standardelor fitosanitare europene. Dacă le veţi introduce, înseamnă că piaţa europeană va deveni mai accesibilă pentru voi. Veţi putea pe deplin să obţineţi un profit din ceea ce produceţi", a explicat acesta.

Comisarul este convins că situaţia de criză din Zona Euro nu va influenţa exportul de mărfuri moldoveneşti. Mai mult, el spune că piaţa europeană va rămâne unul dintre motoarele economiei mondiale: "Da, avem probleme. Dar acestea nu se răsfrâng asupra necesităţii umane de a consuma. UE este o piaţă mare pentru exporturi, cu aproape 500 de milioane de consumatori. Uneori lucrurile merg mai prost, alteori mai bine. UE întotdeauna va oferi perspective şi posibilităţi celor care vor dori să exporte produse de calitate".

Interviul integral cu eurocomisarul Karel De Gucht poate fi urmărit sâmbătă, 3 martie, la emisiunea "Banii tăi".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu